AMENZI DE LA 2 000 la 4 000 DE LEI: Cetăţenii sunt obligaţi prin lege să se racordeze la canalizare
- Administraţie
- 21 Iunie 2017
- Nici un comentariu
- 213
- 2 minute de citit
Operatorul Regional de Apă şi Canal –“Apa Service” SA Giurgiu atrage atenţia beneficiarilor asupra unei stipulări legale, din păcate prea puţin cunoscută de o serie de cătăţeni. Astfel, legea prevede că acolo unde există sisteme de canalizare, localnicii sunt obligaţi să se racordeze la ele, cu excepţia în care au fosă septică performantă (care să îndeplineasca toate condiţiile unei staţii de epurare) sau staţie de epurare. În caz contrar, Garda de Mediu poate aplica amenzi de la 2.000 la 4.000 de lei.
Cu acest prilej vă prezentăm stipulările legale care privesc acest aspect important, prin care se urmăreşte impunerea unui control legat de modul de deversare al apelor uzate menajere.
Legea 241/2006, republicată şi actualizată, art 31 al. 14:
“Utilizatori, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansate care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural”
Art 39, al 5:
“Constituie contravenţie nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 al. 5 şi se sancţionează cu amendă de la 2 000 la 4 000 lei”.
Constatarea acestor contravenţii se face de către personalul împuternicit al Gărzii Naţionale de Mediu.
„Apa Service” SA Giurgiu