A doua ședință de scădere pentru euro

  • Economic
  • 23 Mai 2023
  • Nici un comentariu
  • 186
  • 3 minute de citit

Leul a avut o ședință de apreciere față de principalele valute, excepție făcând dolarul american, după ce cursul euro a atins vinerea trecută maximul istoric de 4,9783 lei.

Tranzacțiile de marți se efectuau într-un culoar îngust, 4,969 – 4,973 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 4,9780 la 4,9710 lei.

Dobânzile interbancare s-au menținut pe o pantă descendentă și sub nivelul ratei de politică monetară a BNR care este de 7%.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,58 la 6,56%, nou minim al ultimelor aproape 11 luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,67%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 6,87 la 6,86%.

Dacă sistemul bancar european a făcut până acum față cu bine creșterii dobânzii de politică monetară, excepție făcând Elveția unde Credit Suisse nu a rezistat la valul de retrageri de numerar și a fost preluată de UBS, semne negative pe termen mediu vin din partea companiilor din zona euro. Există riscul ca în următorii doi – trei ani unii dintre debitorii să nu poată rambursa creditele luate în perioada cu dobânzi mici, ceea ce va dezechilibra lupta cu inflația și pericolul de recesiune. O astfel de evoluție se va reflecta negativ și asupra economiei românești, implicit a cursului de schimb.

Recent, președintele BCE a semnalat perspectiva menținerii dobânzii la valori ridicate pentru a contracara presiunile inflaționiste

Reapariția pariurilor puse pe menținerea de către Rezerva Federală a dobânzilor la un nivel ridicat, au depreciat euro la 1,0770 – 1,0821 dolari, valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui martie. Aceasta a făcut ca media dolarului american să urce la 6,9096 lei.

Deprecierea francului elvețian și a lirei sterline față de moneda unică a condus la scăderea cursurilor la 5,1176 lei, respectiv 5,7089 lei.

Metalul galben a scăzut la 1.955 – 1.964 dolari și a împins prețul gramului de aur în jos la 290,2084 lei. În regiune, media monedei poloneze se aprecia la 4,4981 zloți/euro, în timp ce a celei maghiare se deprecia la 376,74 forinți/euro.

Bitcoin recupera din terenul pierdut luni, când a scăzut până aproape de 26.500 dolari, și creștea la 26.809 – 27.460 dolari. La rândul său, ether urca la 1.816 – 1.870,5 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .