A aflat bărbatul ce ştia tot satul

  • Politic
  • 15 Decembrie 2016
  • Nici un comentariu
  • 189
  • 3 minute de citit

20161021_100319Am parafrazat puţin celebra zicală românească „Nu ştie bărbatul ce ştie tot satul” ascultându-l pe preşedintele PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan, care ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, a declarat că a pierdut postul de deputat datorită trădărilor din PNL.

Şi afirmaţia este corectă, în condiţiile liderul PNL Giurgiu a refuzat să accepte sau să recunoască măcar că, cel puţin la nivelul judeţului Giurgiu, primarii, indiferent de culoare, formează o castă condusă de câţiva edili foarte puternici care dau tonul sau fac trafic de influenţă transpartinic. În acelaşi context, este cunoscut că primarii, în majoritatea lor covârşitoare, sunt ca giruetele şi simt dincotro bate vântul, ca să nu zic că sunt ca şobolanii care părăsesc corabia când simt că aceasta se scufundă. Or era extrem de evident că aceştia se vor orienta spre partidul care va da viitorul guvern.

În altă ordine de idei, Gheorghe Ştefan a refuzat să accepte sau să recunoască măcar că PNL Giurgiu este rupt în două. Sau poate a ştiut dar a preferat „să-şi ţină duşmanul aproape”. Cine este „duşmanul” nu trebuie să o spunem noi aici. Ştiu până şi copiii. În acest caz, liderul liberal ar trebui să accepte măcar că a greşit grav în vară, când a amânat tranşarea disputei din interiorul partidului până după alegerile parlamentare. Acum de pe poziţia de perdant îi va fi mult mai greu să câştige bătălia internă.

Ar mai fi şi altele, dar nu-i frumos să dai într-un om căzut la pământ şi, mai mult, asta nu este treaba noastră.

Ioan Mănăilă

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .