Vremea bună a scos drumarii giurgiuveni la treabă
- Administraţie
- 23 Iunie 2021
- Nici un comentariu
- 224
- 3 minute de citit

Situaţia aproape de faliment în care a preluat Primăria Giurgiu actualul primar, Adrian Anghelescu, a condus în primă fază la o prioritizare a plăţilor restante, dar şi la o reanalizare a lucrărilor de investiţii şi o planificare nouă a acestora. Reechilibrarea financiară (cât de cât) a durat ceva timp. Mai apoi a fost vremea neprielnică. Aşa că au apărut şi nemulţumiri. Şi totuşi în municipiu se lucrează.
Odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice, administrația locală din Giurgiu, prin primarul Adrian Anghelescu a dispus reluarea lucrărilor de investiții pe străzile din municipiu.

Astăzi, 23 iunie 2021 au fost demarate lucrările de asfaltare pe ulițele Cărămidarii Noi și Ciocârliei, segmente de drum incluse în proiectul privind modernizarea străzilor din zona 2.
De asemenea, reamintim că începând de mâine, 24 iunie până sâmbătă, 26 iunie 2021 strada Vasile Alecsandri va fi închisă circulației rutiere în vederea turnării stratului de uzură asfaltică.
Toate lucrările de investiții sunt supervizate de către directorul Direcției Tehnice și alți reprezentanți ai Primăriei municipiului Giurgiu.
În condițiile în care, starea vremii va permite vor fi demarate și alte lucrări de investiții.