Ieri, 16 iunie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Giurgiu și Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău și Giurgiu, au efectuat 27 percheziții domiciliare în județele Prahova, Dâmbovița și Brăila și în municipiile Bacău, Piatra Neamț și Roman,  precum și în 10 penitenciare, în vederea destructurării unor grupări infracționale, specializate în săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.

În două cauze, se efectuează cercetări cu privire la introducerea în penitenciare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive și drogurilor de mare risc. Acestea ar fi fost impregnate în scrisori și expediate pe numele unor persoane aflate în sistemul penitenciar. Odată introduse în spațiile de detenție, scrisorile ar fi fost porționate și apoi vândute deținuților.

Pe parcursul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe sume în lei și valută (peste 20.000 de lei și 7.350 de euro), telefoane mobile, coli A4 impregnate cu substanțe cu efect psihoactiv, precum și  formulare de transfer sume de bani.

În cele două cauze, a fost dispusă reținerea a 6 persoane bănuite, în cursul zilei  de astăzi, 17 iunie, urmând a fi sesizate instanțele de judecată, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de 8 persoane bănuite (două dintre acestea, arestate preventiv în alte cauze).

La acțiuni au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Giurgiu, Bacău, Neamț, Prahova, Harghita, Oradea, Galați, Cluj, Brăila, Dolj, Mehedinți și Constanța, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Activitățile au fost sprijinite de Administrația Națională a Penitenciarelor. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.