Ploaia şi vântul au dat de lucru pompierilor giurgiuveni

În urma ploilor abundente ce au căzut în ultimele ore și a vântului puternic, echipajele ISU au fost solicitate să intervină în mai multe situații, fie că a fost vorba despre copaci doborâți de vânt sau de inundații.

Cele mai multe intervenții au fost în municipiul Giurgiu, acolo unde strada Gării a fost inundată, dar și mai multe curți aflate pe 8 străzi.

DJ 601, între localitațile Crevedia Mare și Roata de Jos a fost blocat de un copac rupt de vânt, până când au intervenit pompierii pentru a elibera partea carosabilă.

Am avut copaci căzuți pe cablurile de electricitate, dar și pe mai multe străzi din localitățile Giurgiu, Vadu Lat, Ghimpați și pe șos. Alexandriei spre Vieru.

Într-unul din cazuri, la Ghimpați, un copac era căzut pe un autoturism.

Reamintim faptul că județul Giurgiu s-a aflat sub o avertizare meteo de averse torențiale și vijelii, cu viteze ale vântului de 55-75 km/h, până în această dimineață, la ora 06:00.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .