MAE – informare pentru românii care vor să călătorească în Grecia şi Turcia

  • Diverse
  • 15 August 2024
  • Nici un comentariu
  • 94
  • 6 minute de citit

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că, de joi până duminică, este posibil să fie înregistraţi timpi crescuţi de aşteptare la trecerea prin punctele bulgare de frontieră, cu precădere la tranzitarea podului Giurgiu -Ruse, transmite Agerpres.

Din 10 iulie, au fost începute lucrările de reparaţie majoră a estacadei podului pe partea bulgară.

În acest context, se recomandă folosirea tuturor punctelor bulgare de frontieră deschise traficului internaţional, după cum urmează:

* la frontiera româno-bulgară: Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin, Negru Vodă-Kardam, Vama Veche-Durankulak, Lipniţa-Kainardja şi Dobromir-Krushari (ultimele două puncte cu orar de funcţionare 08,00 – 20,00, pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), Ostrov-Silitra, Turnu Măgurele-Nikopol (ferry – cu program de funcţionare 08,30 – 19,30; www.feribot-eurobac.ro), Zimnicea-Svishtov (ferry – cu program de funcţionare 08,30 – 19,00; www.ferry.bg) şi Bechet-Oryahovo (ferry – cu program de funcţionare 05,00 – 24,00; www.ferryboat.bg);

* la frontiera bulgaro-elenă: Kulata-Promachonas; Makaza-Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5t); Ilinden-Exohi (traseu ocolitor pentru PCTF Kulata, ruta spre Kavala); Kapitan Petko Voivoda-Ormenion (ruta spre Alexandropolis); Zlatograd-Termes şi Ivaylovgrad-Kiprinos (ultimile două puncte doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t).

În cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata, MAE recomandă turiştilor români să nu folosească trasee secundare sau terţiare ocolitoare în scopul evitării coloanelor de autoturisme aflate în aşteptare pe autostrada A3 – Struma pe sensul de ieşire din Bulgaria către Grecia (în astfel de situaţii, pe aceste trasee ocolitoare, autorităţile bulgare de poliţie desfăşoară filtre de control care nu permit accesul către punctul de frontieră decât în cazul autovehiculelor în care se află funcţionari sau angajaţi ai firmelor care îşi desfăşoară activitatea în zona adiacentă punctului, ori localnici din zonă; singura cale de acces către punctul Kulata pe sensul de ieşire către Grecia este autostrada A3 – Struma);

* la frontiera bulgaro-turcă: Kapitan Andreevo-Kapikule; Lesovo-Hamzabeyli; Malko Târnovo-Derekoy (ultimul punct prezintă o infrastructură existentă redusă şi înregistrează în mod constant timpi foarte mari de aşteptare).

Cetăţenilor români care revin în România duminică, 18 august, şi aleg să intre în ţară prin punctul de trecere a frontierei de la podul Giurgiu-Ruse li se recomandă să ia în calcul posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, în contextul în care autorităţile bulgare desfăşoară lucrări de reparaţie majoră a estacadei podului de peste Dunăre.

MAE reaminteşte că, începând cu data de 5 iulie, taxa de pod poate fi plătită şi în sistem online numai pentru autovehiculele cu capacitate de transport de persoane de până la 8+1 – https://ep.customs.bg/eportal/public/index?pageId=40&isActive=id6. Taxa de pod poate fi în continuare plătită cu cardul bancar sau în numerar, respectiv 2 euro sau 4 leva.

De asemenea, în punctele de frontieră bulgare, funcţionează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite, amenzi de circulaţie sau taxe compensatorii la regimul vinietei electronice, aplicate pe teritoriul Bulgariei. În astfel de cazuri, cetăţenii români identificaţi de sistem sunt obligaţi să îşi achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.

În acest context, este importantă informarea corectă, achiziţionarea din timp a vinietei electronice (se recomandă achiziţionarea acesteia înainte de intrarea pe segmentul de drum rutier din Republica Bulgaria supus taxării) şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Autorităţile bulgare recomandă insistent ca vinieta electronică să fie achiziţionată online prin intermediul site-ului www.bgtoll.bg (cu versiune şi în limba română – https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica ) – site oficial recomandat de autorităţile bulgare competente.

Luând în considerare şi condiţiile meteorologice înregistrate pe teritoriul bulgar (coduri de atenţionare pentru temperaturi extreme, producere de incendii de vegetaţie, de furtuni sau vijelii convective), se recomandă turiştilor români să se asigure că pe timpul călătoriei deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente persoanelor transportate.

Conducătorii auto sunt îndrumaţi să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de vară şi atenţionare meteorologică specifică, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităţilor bulgare, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere şi cursele aeriene să fie perturbate faţă de orarul de zbor.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

* cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng;

* cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop;

* cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu;

* cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers;

* cu privire la vinieta electronică şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;

* cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg .

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro şi www.mae.ro.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .