Jandarmii giurgiuveni au sărbătorit Ziua Imnului Național alături de autorităţile locale
- Eveniment
- 29 Iulie 2017
- Nici un comentariu
- 211
- 3 minute de citit
Peste 20 de jandarmi au participat astăzi la manifestările organizate în municipiul Giurgiu cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Național. Activitățile au început la sediul inspectoratului cu arborarea drapelului naţional pe catarg şi intonarea Imnului de Stat și au continuat în piața Tricolorului începând cu ora 09.00.
Jandarmii au participat la ceremonial cu un pluton pentru defilare și Garda Drapelului de Luptă.
Pentru ca manifestările dedicate acestei zile să se desfăşoare în condiții de siguranță, jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică în zonă.
***
La originea imnului național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu și publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann, potrivit site-ului www.forter.ro.
***
Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.
”Deșteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la inițiativa domnitorului Știrbei Vodă.
”Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales imn național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituția prevede, prin Articolul 12, că imnul național este ”Deșteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, se arată pe site-ul www.cdep.ro.
Data de 29 iulie a fost proclamată Zi a imnului național al României, în anul 1998, fiind instituită prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de către celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.