Fără focare majore, în judeţul Giurgiu va fi obligatorie masca de protecţie şi în spaţii publice deschise

CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU

COMUNICAT DE PRESĂ

31.07.2020

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează că în urma ședinței  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu din data de 31.07.2020, au fost adoptate următoarele măsuri:

– Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi: faleze, pieţe deschise, târguri/oboare, gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă.

– Excepție fac următoarele categorii de persoane:

  1. a) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;
  2. b) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

– Se interzice comercializarea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23.00 – 6.00. În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.

– Se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00 – 6.00.

Precizăm că toate măsurile mai-sus menționate se aplică începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00.

Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .