Enel a anunțat că nu va mai emite facturile la două luni, ci lună de lună
- Economic
- 3 Noiembrie 2022
- Nici un comentariu
- 307
- 3 minute de citit
Enel a anunţat că va trmite facturi lunar, iar informația a fost trimisă celor care au contract cu furnizorul de energie electrică. Potrivit actului adițional, începând cu 1 decembrie 2022 se implementează modificări în calendarul de facturare. „Modificarea principală constă în faptul că factura va fi emisă lunar, în loc de o dată la două luni, cum s-a procedat până acum”, spun cei de la Enel, subliniind că decizia a fost luată pentru a le fi mai ușor clienților să gestioneze factura la energie electrică.
„Factura la energie electrică se va emite lunar, în intervalul 1-15 al lunii următoare celei de consum, începând cu consumul aferent lunii noiembrie 2022. Perioada de facturare va cuprinde o lună calendaristică, respectiv pentru consumul realizat între prima zi și ultima zi ale lunii”, mai transmit reprezentanții Enel.
Important de precizat că această modificare înseamnă un act adițional pentru contractele în vigoare. Așadar, cei care vor primi notificarea de la Enel vor trimite un exemplar semnat pe email:
contract-transfer-piataconcurentiala@enel.com sau prin poștă, la adresa: Bd. Mircea Voda, nr. 30, Et. 6, cam. 6.8, București, sector 3. Dacă, în termen de 30 zile de la transmiterea notificării, nu se va primi un act adițional semnat, se va lua în considerare modificarea ca fiind acceptată. Cei care nu sunt de acord cu noile condiții pot transmite o notificare scrisă în maximum 30 de zile de la data transmiterii actului adițional, pe adresa de e-mail contract-transfer-piataconcurentiala@enel.com sau în scris la adresa antemenționată.