Domnilor, vă rugăm, nu trageţi în pianist!

Un amic foarte bun, i-aş spune chiar prieten (dar acest statut trebuie să mi-l acorde el, fiind ceva mai în vârstă) m-a sunat în această dimineaţă foarte supărat.

Pe scurt, amicul meu, istoric şi muzeograf a cărui competenţă profesională nu poate fi pusă sub nici-o formă sub semnul întrebării, mi-a reproşat că mi-am permis să spun despre Ionel Muscalu că poate fi un manager adevărat (chiar primul) la Muzeul judeţean „Teohari Antonescu” (n.b. Ionel Muscalu a câştigat în urmă cu câteva zile examenul pentru ocuparea acestei funcţii).

Amicul meu spune că nu poţi fi un bun manager fără studii de specialitate, în cazul nostru, evident istorie. Sau că nu poţi ocupa funcţia dacă nu ai făcut în viaţa ta o „vitrină”.

Fără să supăr pe nimeni, cred că această abordare este total greşită. Instituţiile moderne sunt conduse de manageri, care sunt un fel de administratori şi au în subordine directori sau şefi de departamente. Aceştia sunt oamenii de specialitate. Managerul bun trebuie să asigure resursele materiale, umane şi logistica necesare ca specialiştii şi, implicit instituţia, să aibă succes.

De aceea mi-am permis să spun că „pentru prima dată muzeul judeţean de istorie are şansa să aibă un manager autentic”. CV-ul lui Ionel Muscalu arată că sun toate premisele ca acest lucru să se întâmple.

Pe scurt, manager înseamnă altceva decât director. Muzeul a avut în ultimele patru decenii mai mulţi directori, unii dintre ei foarte, foarte buni specialişti pe domeniile lor. Dar puţini dintre ai s-au apropriat de performanţe manageriale. Iar realitatea acestei afirmaţii este dată chiar de situaţia în care se află astăzi Muzeul, sub tot ceea ce presupune complexitatea instituţiei.

Aşa că domnilor istorici, muzeografi şi alţi oameni „de specialitate” obişnuiţi cu războaiele (inclusiv cele interne şi de culise) „nu vă grăbiţi să trageţi în pianist”. Lăsa-ţi timpul să-şi spună cuvântul.

Ioan Mănăilă