De ce „ne supără” Regina Ana

Moartea Reginei Ana parcă ne-a împărţit în două. S-a vorbit și am aflat în câteva zile mult mai multe lucruri despre Regina Ana decât am aflat în ultimii 25 de ani. Pe cei 50 de ani de comunism, nu-i mai pun la socoteală, pentru că atunci familia regală a fost ca și inexistentă în manuale sau în discursuri.

O prietenă, profesoară de istorie, îmi povestea că nici la şcoală, nici la facultate nu li s-a vorbit despre Regele Mihai. Cu atât mai puţin despre soţia acestuia, Ana.  Însă, citise despre regii României în afara “programei”, iar în 1990, când Regele a încercat pentru prima oară să vină în ţară, s-a dus să-l întâmpine, împreună cu mai mulţi colegi de facultate. Aveau senzaţia că participă la un eveniment istoric, că o parte a istoriei se întoarce, că aveau ocazia să vadă în carne și oase un personaj care a avut un rol crucial în anumite momente, și  nu doar din istoria României.

În ce o privește pe soţia Regelui, indiferent că ne convine sau nu, cei doi sunt „la pachet”. Nu pot fi separaţi, așa cum nu au fost separaţi 68 de ani, cât au fost căsătoriţi. Îl acceptăm pe Regele Mihai, o acceptăm și pe Regina Ana.

Putini știu că, între 1990 și 1997, cât timp Regelui nu i s-a permis intrarea în România,  într-un fel,  locul său a fost ţinut de soţia sa, care nu avea interdicţie. Regina Ana a venit de mai multe ori în ţară – ţară pe care nu o văzuse niciodată pană atunci, a mers în multe locuri , s-a întâlnit cu oameni simpli, preoţi, învătăţori. Peste tot a lăsat o puternică impresie plăcută.

Poate că nu e prea elegant din partea mea, dar nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă am compara-o pe Regina Ana cu primele doamne ale României, de după 1990?  Se poate face o asemenea comparaţie?

Spuneam că moartea Reginei Ana ne-a împărţit în două pentru că zilele acestea s-a făcut simţit destul de puternic un curent de opinie. Nu a fost neapărat un curent anti-monarhie , ci – mai degrabă – o iritare din cauza atenţiei care i s-a acordat Reginei.

Multă lume s-a întrebat de ce e nevoie de o zi de doliu naţional pentru o femeie care nu a avut cetăţenia română . Sau de ce e nevoie de atâta protocol la înmormântare.  N-am auzit, însă, pe nimeni întrebandu-se de ce Corneliu Vadim Tudor a avut parte, la vremea lui,  de  funerarii cu onoruri militare.

Alţii s-au întrebat de ce e nevoie de doliu naţional pentru o femeie care nici macar nu a vorbit româneşte. Îînsă, cred că nu a existat nici pe jumătate atâta iritare atunci când s-au dovedit pe bandă rulantă plagiatele politicienilor români.

Îi acceptăm cu ușurinţă pe plagiatori și pe hoţi. Ba chiar îi votam. Tot cu ușurinţă ne inflamăm când cineva care nu ne-a deranjat cu nimic toată viaţa, care are un trecut nepătat și care merită tot respectul, primește onoruri și atenţie. Chiar dacă totul se întamplă atunci când … persoana în cauză, iată,  nu mai este.

De aceea, nu pot să nu mă întreb, din nou,    … ce ne costă puţină decenţă?

Liliana Nicolae