De astăzi, începe în teren recenzarea populaţiei şi locuinţelor

De astăzi, 31 mai 2022, începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie-27 mai 2022. Vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ.

Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reşedinţa obişnuită în România (care la 1 decembrie 2021 locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni).

Momentul de referință al recensământului este ora 0 din ziua de 1 Decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment.

Etapa de recenzare pe teren se va desfășura în perioada 31 mai-17 iulie 2022. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față în față, numai pe tablete, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de

autorecenzare.

Recenzarea prin interviu față în față este ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor și este obligatorie.

Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1000 și 3000 de lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidenţiale sunt prevăzute amenzi între 1500 și 5000 lei. 

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .