CJ revine asupra unei hotarâri. E de bine!
- Administraţie
- 31 Decembrie 2019
- Nici un comentariu
- 205
- 2 minute de citit
Consilierii judeţeni urmăresc cu atenţie un proiect care, din păcate, riscă să depăşească patru ani de aspiraţii. Un drum judeţean a cărui modernizare a fost gândită, iar în prezent riscă să depăşească patru ani fără ca lucrările să înceapă. Este vorba de drumul judeţean DJ 503 Giurgiu – Ghizdaru – Gara Stăneşti – Gara Chiriacu – Toporu – Limită judeţ Teleorman.
Pe lângă necesitatea reabilitării şi modernizării drumului, care în prezent se prezintă într-o stare greu de străbătut, firesc ţinând cont că nu s-a făcut nici o lucrare cu adevărat serioasă în ultimii 30 de ani pe acest traseu, xistă şi o a doua motivaţie. Acest drum, dacă ar fi într-o stare circulabilă decentă, ar putea scurta distanţa dintre Giurgiu şi limita judeţului Teleorman cu aproape 30 de kilometri.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că cei 32 de kilometri pe care-i străbate DJ 503, pe traseul mai sus menţionat, desrveşte o populaţie de mai mult de 78. de mii de locutori, localnici din zona drumului şi care nu au rute alternative mai scurte.
Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 80 de milioane de lei (67 miliona eligibile – bani finanţaţi şi 13 milioane cheltuieli neeligibile), ultima sumă reprezentând cheltuieli suportate de Consiliul Judeţean.