Când la Interne testosteronul este bătut de extrogeni
- Social
- 8 Februarie 2018
- Nici un comentariu
- 243
- 3 minute de citit
În noiembrie anul trecut scriam că fostul şi actualul ministru de Interne, Carmen Dan, a cam scăpat frâiele, pentru că oricum Ministerul este o pălărie prea mare pentru domnia sa. Scriam atunci că ministereasa vrea să ne transforme în stat poliţienesc. (https://obiectivgiurgiu.ro/ce-frumos-suntem-dusi-la-taiere-cum-vrea-carmen-dan-sa-ne-transforme-in-stat-politienesc/).
Dureros este că tot ce scriam în 7 noiembrie 2017 despre pregătirea poliţistului român, inclusiv cea de natură psihologică „…dacă nu trece, la fiecare trei luni, teste destul de severe privind pregătirea fizică, dacă semestrial nu trece, în faţa unei comisii de specialitate (din care să facă parte şi specialişti civili) teste psihologige sau nu absolvă de două ori pe ani un modul de psiho-sociologie….” s-a dovedit real.
Cazul poliţistului pedofil este deja de tristă notorietate! Recunoscut şi însuşit de Minister, mai puţin de ministereasa Carmen Dan. Cea care, pe bună dreptate, le poate spune, de acum, tuturor chestorilor din Poliţia Română „Bă, am dat jos un prim ministru, pe voi vă mănânc la micul dejun!”
În aceste condiţii, nu este de mirare că fătălăi mai mult sau mai puţin posesori de testosteron vin să se ploconească la „lumina” estrogenului ministerial sub pretextul „Facem Poliţia mai puternică”.
Cum să-ţi explici altfel că Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Permise şi Înmatriculări şi Registrul Auto Român vor să schimbe legea și au venit cu o propunere năstrușnică: închisoare pentru șoferii uituci. În prezent, sancţiunea aplicată celor care uită să facă la timp Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) este amendă cu până la 2000 de lei. Dacă legea va fi schimbată, șoferii vor fi pedepsiți cu închisoarea. În momentul expirării ITP-ului unei maşini, RAR va anunţa Direcţia de Permise şi Înmatriculări. Înmatricularea autovehiculului respectiv va fi suspendată. Problema este că nimeni nu îi va notifica şi pe şoferi, care vor fi vinovaţi şi de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, lucru care se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani.
De noaptea minţii! Să sperăm că legiuitorul va fi mai înţelept.
Nu sunt misogin. Mi-aş încărca stiloul cu tot extrogenul din lume dacă doamna Carmen Dan ar cere instanţelor româneşti să fie audiată în cazul poliţistului Bogdan Gigină . Şi să ceară acolo familiei Gigină scuze în numele Ministerului de Interne. Mai mult, să dea asigurărări că nici un poliţist din România nu va mai răspunde unui comandament politic!
Atunci aş spune…”Ce cohones!”
Ioan Mănăilă