Cum sistemul de Sănătate din România a fost surprins aproape nepregătit pentru a face faţă unei pandemii, până să oreganizeze Guvernul şi Ministerul Sănătăţii, oficialităţile locale au fost obligate să suporte cheltuielile de combatere a epidemiilor locale din bugetele proprii, luând bani de la alte capitole de funcţionare sau investiţii. Nu a făcut excepţie nici Consiliul Judeţean Giurgiu. Dar în condiţiile în care Guvernul nu va rectifica bugetul pentru reechilibrarea bugetului, Consiliul Judeţean Giurgiu riscă să intre într-o criză financiară profundă

„Noi, autorităţile locale şi judeţene, am contribuit cu tot ce am putut în lupta împotriva COVID-19 şi cerem Guvernului să îşi respecte promisiunile! Pentru că resursele sunt pe terminate şi, astfel, riscăm să nu ne mai putem desfăşura activitatea!

Consiliul Judeţean Giurgiu a redistribuit peste 65 de miliarde de lei vechi pentru susţinerea sistemului sanitar din judeţ. Sunt bani pe care i-am luat de la toate celelalte capitole, la îndemnul Guvernului Orban care ne-a promis că o să ni-i returneze.
Aşa cum ştiţi, am cumpărat cu aceşti bani tot ceea ce ne-au cerut medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, respectiv cei ai Spitalului Izvoru: aparatură medicală specifică luptei împotriva COVID-19, echipamente de protecţie, dezinfectanţi, am asigurat amenajarea spaţiilor pentru aparatura respectivă. Plătim inclusiv cazarea şi transportul în siguranţă al medicilor care îngrijesc pacienţi bolnavi de coronavirus.

Apoi, tot Guvernul Orban ne-a plasat în răspundere şi tot ceea ce înseamnă asistenţa socială, inclusiv costurile cu angajaţii aflaţi în izolare, la serviciu. Din nou, Guvernul ne-a spus să plătim noi, consiliile judeţene sau primăriile, că ne dau ei banii înapoi!

N-am primit până acum niciun ban înapoi sau vreun sprijin de la bugetul de stat ori din fonduri europene, iar situaţia este din ce în ce mai gravă. Într-adevăr, există riscul ca, din luna iunie, consiliile judeţene şi primăriile- care au susţinut financiar spitalele şi sistemul de protecţie socială- să intre în colaps financiar” a declarat la ssfîrşitul lunii aprilie, preşedintele Cj Giurgiu, Marian Mina.