Ultimele zile au fost marcate trist de evenimente rutiere extrem de dureroase. Nu mai puţin de trei copii au fost accidentaţi grav, inclusiv cu o pierdere de viaţă, pe trecerile de pietoni din aproprierea şcolilor din muncipiul Giurgiu. Tragic este un cuvânt care nu poate cuprinde şi reflecta dimensiunea durerii provocată de aceste accidente rutiere. Văd o campanie civică extrem de susţinută în mediul online giurgiuvean de introducere a educaţiei rutiere în şcoli. Oameni buni, suntem sănătoşi la cap? Toţi trei copiii au fost accidentaţi pe trecerea de pietoni. Repet, pe treceri de pietoni. Asta înseamnă că părinţii, bunicii, educatarorii, învăţătorii, profesorii şi-au făcut datoria: i-au învăţat pe copii că trebuie să traverseze strada pe trecerile de pietoni. Ce să le spună cei enumeraţi mai sus copiilor? Că trecerea de pietoni este un loc periculos, că în România regulile rutiere sunt facultative? Probabil că trebuie să ne educăm copiii şi în acest sens. Dar ce semnal le dăm? Că legea este facultativă şi că fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu?

În tinereţea mea, când nu existau magazine în interiorul şcolilor, uni pionieri mai mult decât alţii, primeau noţiuni de circulaţie de gen: stop, liber din stânga, liber din dreapta. Apoi primeau cotiere albe ca cele ale poliţiei rutiere şi o panacartă cu semnul rutier „Stop!”,  În pauzele şcolare sau la sfârşitul cursurilor aceşti copii păzeau trecerile de pietoni. Dar atunci existau infinit mai puţine maşini şi şoferi de autoturisme particulare. Marea majoritate era formată din şoferi profesionişti.

Acum ar fi o crimă să scoţi un copil în stradă. Dar acum avem şi poliţie locală şi poliţie rutieră, ca să nu vorbesc de sutele de burtoşi de prin birouri care ar putea să păzească trecerile de pietoni din preajma şcolilor, măcar la intrarea şi ieşirea de la cursuri.

Problema este, dacă vrem să judecăm drept, în cu totul altă parte. În sutele, miile de şcoli de şoferi apărute ca ciupercile, în care instructorii auto sub sunt orice critică în materie de pregătire profesională. Conform legislaţiei în vigoare o şcoală de şoferi poate funcţiona dacă 40 la sută din absolvenţi reuşesc să-şi ia carnetul de şofer. Ce-ar fi dacă am ridica standardul la 70 la sută? Ar fi bătaie pe instructori buni, ar dispărea şpaga şi dosarele false. Au fost suficiente scandaluri în România în care s-a dovedit că o complicitate criminală între instructori auto şi poliţişti examinatori a eliberat carnete de conducere unor oameni care nu ştiu, la propriu, să citească. Cum Dumnezeului să crezi că ăia ar putea fi şoferi buni dacă ei nu cunosc literele ca să poată să citească o legislaţie rutieră. Dacă s-ar începe măcar de aici. Ţine de Ministerul Transporturilor. Dur şi radical! Sigur mai sunt zeci de cauze pentru care suntem campioni la numărul de accidente rutiere soldate cu victime. Nu le putem detalia pe toate aici.

Esenţa pe această direcţie mi-a dat-o şeful unei şcoli de şoferi, cu o experienţă de aproape 40 de ani. Mi-a spus aşa „Domnule orice prost poate să înveţe alt prost să ghidoneze o maşină. Eu am şcoală de şoferi nu şcoală de carnete de conducere!”

Deci esenţa nu este în şcoli unde învaţă copiii, ci în sistem, când dăm drumul la toţi ghiolbanii pe şosele.

Ioan Mănăilă