20160905_140655Ca şi în alte legi şi în Legea 208/1997 privind cantinele de ajutor social, întâlnim adesea sintagme precum „poate” sau „se poate”, ceea ce dă un grad ridicat de libertate autorităţilor locale, dar crează şi premisele unor decizii discreţionare. Legat de acest subiect, consilierul municipal ALDE, Ionel Muscalu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că recentele măsuri adoptate de Consiliul Local Municipal prin votul consilierilor PSD privind Obligativitatea efectuării de activităţi gospodăreşti de către persoanele fizice beneficiare ale Cantinei de ajutor Social ”Acel regulament care prevede în ce condiții trebuie să primească acei oameni mâncare de la Cantină mi se pare o vrăjeală populistă,  pentru că există o lege deja în sensul acesta, care trebuie respectată! Din punctul meu de vedere, tabloul sărăciei din municipiul Giurgiu nu are vârstă, nu are chip și nu are nume, ci doar un număr ce trebuie redus. Situația este destul de gravă – însuși primarul a dat o cifră care îngrozește – 3000 de familii aflate sub pragul sărăciei, cifră care ar trebui să ridice probleme serioase și care ar trebui să provoace, în același timp, și discuții și măsuri pentru schimbarea acestei situații… În acest tabloul al sărăciei, cel mai mare risc este al copiilor, iar administrația publică locală nu are viziune pentru scoaterea lor din nenorocire.”

Cât priveşte decizia recentă, Muscalu consideră că s-a făcut exces de zel pentru că Orice este în plus nu înseamnă decât inventare de comitete și comisii, care, de obicei, duc la agravarea problemei. Reducerea numărului de beneficiari ai Cantinei Sociale nu rezolvă problema sărăciei în Giurgiu. Ce le oferim, în schimb, acestor copiii?! Să meargă la Direcția de Protecție a Copilului, care nu este decât o altă instituție de stat care nu-și face treaba, pentru că nu am văzut pe nimeni de acolo să răspundă întrebărilor pe care le-am adresat. Această instituție ar trebui să lucreze pentru scoaterea din impas, din starea de sărăcie a familiilor cu probleme, pentru că sărăcia nu este o stare de normalitate.”

În acest context, purtătorul de cuvânt al ALDE a mai spus că, în opinia sa, foarte multe lucruri care nu merg bine în administraţie, se datorează unor prevederi ambigue din legislaţie.

„De multe ori, în legislaţie apare acel nenorocit de poate, iar autorităţile hotărăsc că nu se poate!” a mai spus Muscalu.

Ioan Mănăilă