şumudică imagineDe vreo jumătate de zi, citesc şi recitesc Ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal Giurgiu ce va avea loc luni, 5 septembrie. Cap de listă al proiectelor de hotărâri ce se vor dezbate în această şedinţă este proiectul „Cu privire la conferirea titlului de „Cetăţean de Onoare al Muncipiului Giurgiu” domnului Marius Ninel Şumudică”.  Şi mi-e greu să trec mai departe de acest punct al Ordinei de zi! Ce-l recomandă pe antrenorul Şumudică pentru o astfel de onoare? Rezultatele profesionale? Sigur, ele există pentru că pentru asta este plătit bine un antrenor. Mai mult, acesta este recompensat generos financiar de către patronul clubului la care activează după cel mai elementar principiu al economiei de piaţă, de unde fotbalul nu lipseşte – „rezultate = (egal) bani”! Bani pentru patronul clubului, nu pentru municipalitate, care oricum contribuie generos la susţinerea clubului. Este cumva Şumudică un produs al şcolii giurgiuvene, un cetăţean giurgiuvean model, un „venetic” îndrăgostit de Giurgiu şi cu bune intenţii care, conştient, prin ceea ce a făcut a adus avantaje materiale oraşului şi cetăţenilor acestuia? Este cumva vre-un contribuabil model, cetăţenul respectuos, concitadinul nostru, vecinul nostru, cu care ne salutăm în fiecare zi pe stradă s-au în magazine? Ca să fim corecţi, rezultatele echipei de fotbal Astra, au făcut mulţi cetăţeni străini să se uite pe hartă să afle unde este Giurgiu. Dar asta este consecinţa contractului de performanţă pe care antrenorul le are cu clubul şi cu patronul acestuia, nu cu Giurgiu şi giurgiuvenii. A luat cineva în calcul, câţi giurgiuveni, elevi ai dascălilor giurgiuveni, fac cinste oraşului şi chiar României peste hotare? Sau cîte vieţi au salvat medicii giurgiuveni, iar oamenii salvaţi de aceştia fac şi ei cinste oraşului şi ţării? De ce nu-i facem pe toţi aceştia cetăţeni de onoare?

Şumudică „Cetăţean de Onoare”, mie-mi sună a campanie electorală şi glumă proastă, în condiţiile în care omul este o persoană extrem de controversată. A devenit celebru cu adevărat, când, în februarie 2011, după un meci Rapid – Unirea Urziceni, şi-a dat jos pantalonii în faţa jurnaliştilor (este drept că mai avea un rând pe sub ei) motivând că „Asta pentru că mai strigau unii că o am mică”. Ulterior a fost implicat şi în scandaluri mai grave, fiind suspendat de FRF chiar de pe banca Astrei, pentru că omului îi place să joace la pariuri sportive, fapt interzis de Federaţia Română de Fotbal (şi foarte aproape de Codul Penal, când un antrenor face pariuri în care, teoretic, poate fi suspectat de vicierea unor rezultate).

sumudicaSă mai amintim de conflictele pe care le-a avut cu spectatorii giurgiuveni de-alungul timpului sau de recentele, foarte recentele, declaraţii în care susţine că „Giurgiu nu merită o echipă ca Astra!”? Sau că secundul său îi face beţivi pe nişte angajaţi oneşti ai municipalităţii, lucru pentru care ar fi trebuit demis în secunda doi chiar de Şumudică? Aici, cu voia dumneavoastră, cred că are dreptate fosta mea colegă, Elsa Joantă, o împătimită a fenomenului fotbalistic, care, pe 29 august, scria „L-am auzit pe Şumudică ironizând publicul din Giurgiu, care nu se înghesuie la meciurile Astrei şi nici nu cade în adoraţie când i se pronunţă numele. Am să îi spun de ce nu mă mai duc eu la meciurile Astrei, după ce am fost nelipsită în primul an: nu simt că această echipă este a oraşului meu! Nici măcar juniorii nu sunt copii din vecini, pe care să-i fi văzut crescând. Nu mă întâlnesc cu Morais în parcare la un supermarket şi nici nu pot asista la vreun antrenament. Echipa vine la Giurgiu ca în deplasare. A durat mai bine de doi ani să avem acces la un material promoţional cu însemnele echipei – steag, fular, tricou, brichetă, breloc etc. Şi-atunci, cum să te bucuri sau să suferi, cu toată fiinţa ta, pentru Echipă? Chiar şi acum, după atâţia ani de la mutarea la Giurgiu, câte unui comentator neatent îi mai scapă numele „Astra Ploieşti”. Recunosc că mă irită să aud aşa ceva, dar de aici până la a face un capăt de ţară că a încurcat oraşele, parcă nu prea îmi vine. De fapt, cu excepţia patronatului, care este sigur, a cui este, în realitate, Astra: a Ploieştiului, a Giurgiului sau a Zimnicei?”

Ca să nu fiu bănuit că aş avea ceva cu antrenorul Marisu Şumudică, redau mai jos şi două postări în spaţiul public care-mi aparţin.

Pe 17 iulie scriam „Astra a câștigat Super Cupa! Dar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Astra este o echipă cu plusurile şi minusurile ei, diferența a făcut-o antrenorul! Nu-mi place Şumudica din multe puncte de vedere, care țin de carențe educaționale! Profesional, jos pălăria domnule Şumudică!”

Pe 23 iulie, după Astra-Dinamo, rezultat 1-4, reluam mesajul, completându-l „Astăzi s-a dovedit că am avut ceva dreptate! Astrei îi este greu fără Şumdică!”

În aceste condiţii, ce-l recomandă pe Şumudică pentru titlul de „Cetăţean de Onoare al Muncipiului Giurgiu”?  Poate o dorinţă masochistă a consilierilor locali care vor să vadă cum un „cetăţean de onoare”, cunoscut pentru caracterul său vulcanic şi nonconformist, îşi va da jos pantolonii la un meci, pentru a le arăta dosul spectatorilor giurgiuveni.

Poate  Marius Şumudică îmi face totuşi o surpriză plăcută şi refuză acest titlu. Atunci l-aş respecta pe viaţă, pentru că i-aş înţelege orice gest la nervi, dar aş şti că are caracter!

Ioan Mănăilă