Senatorul Niculae Bădălău a participat ieri la o conferinţă de presă în care a ţinut să lămurească originea şi parcursul proiectului de lege (trecut de votul din Senat) prin care Balta Hobaia, cu o suprafaţă de aproximativ 300 de hectare, urmează să treacă în administrarea Consiliului judeţean Giurgiu. Cum în presa naţională şi cea locală au apărut speculaţii conform cărora proiectul legislativ ar fi unul cu dedicaţie, astfel încât Balta Hobaia să ajungă indirect în posesia senatorului giurgiuvean, Bădălău  a declarat că are soluţia prin care să demonteze toate aceste speculaţii.

Acesta a promis că va mai iniţia un proiect de lege prin care va propune ca Balta Hobaia să devină Zonă Protejată, după modelul Parcului Natural Comana, astfel încât să devină imposibil ca terenurile adiacente să intre pe mâna unor dezvoltatori imobiliari. Niculae Bădălău a susţinut chiar că şi-ar fi dorit ca Balta Hobaia să treacă direct în administrarea comunei Ogrezeni pe teritoriul căreia se află aproximativ 80 la sută din suprafaţa lacului, dar nu s-a putut face acest lucru pentru că lacul se întinde şi pe raza localităţilor adiacente.

Pe de altă parte, pentru dezvoltarea zonei, după modelul Comana, doar Consiliul Judeţean poate accesa fonduri europene. În aceste condiţii uemează ca administratorul lacului să devină Consiliul Judeţean Giurgiu care, la rândul său să se asocieze cu cele patru comune riverane bălţii.

De altfel, prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Mina a declarat că este pregătit să promoveze în Consiliu proiecte de hotărâri privind asocierea cu cele patru localităţi.

Tot legat de acest subiect, senatorul Bădălău a mai declarat că Balta Hobaia (aflată în proprietatea statului şi administrarea Apelor Române) a fost admnistrată şi exploatată, după părerea sa în mod ilegal. Asta deoarece Adminitraţia Naţională Apele Române în loc să scoată luciul de apă la licitaţie sau să-l concesioneze, aşa cum prevede legislaţi în vigoare, a preferat să se asocieze cu o firmă obscură, Pescarul Hobaia SRL. Dacă ar fi respectat legea, legea, jumătate din chirie ar fi trebuită vărsată la stat. Aşa că Apele Române au fentat ca orice evazionist statul. Mai mult nici Pescarul Hobaia SRL, deţinută de Dan Pasat (fot deputat şi fost condamnat cu executare), nu plăteşte nici el nici un leu la bugetul de stat sau cel local. În aceste condiţii, senatorul Bădălău a declarat că va preda toată documentaţia la Parchet pentru deschiderea unei cercetări penale.

Ioan Mănăilă