În ședința extraordinară din data de 17 ianuarie 2022 a fost aprobat proiectul de hotărâre care modifică hotărârea aprobată de consilierii locali în data de 6 ianuarie 2022, privind prețul local de facturare a energiei termice.

Conform OUG nr.130, aprobată de Guvern în data de 17 ianuarie 2021 privind instituirea unor măsuri fiscal-bugetare, a fost modificată și completată Legea 227/2015, reducându-se cota de impozitare de la 19% la 5%.

De TVA în valoare de 5% beneficiază următoarele categorii de consumatori: Populație; Spitale publice și private; unități de învățământ publice și private; Organizații neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum și unitățile de cult; Furnizorii de servicii sociale, publici și privați, acreditați, care prestează servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale; Astfel, având în vedere reducerea cotei TVA de la 19% la 5% , subvenția acordată de Primărie populației este în prezent de 78% , prețul de facturare către populație reducându-se, comparativ cu cel din luna decembrie.

Dacă în luna decembrie, prețul de facturare către populație era de 269,5 lei/gigacalorie, Primăria Giurgiu suportând o subvenție în valoare de 729,08 lei/gigacalorie, în prezent prețul de facturare către populație este de 237,79 lei/gigacalorie, Primăria Giurgiu achitând o valoare de 760,79 lei/gigacalorie, aceasta din urmă reprezentând cuantumul subvenției.

Așadar, prețul de facturare a gigacaloriei pentru populație a scăzut cu 31,71 lei, iar pe de altă parte, prețul subvenției suportat de primărie a crescut cu 31,71 lei/gigacalorie.

Este de menționat faptul că, instituțiile publice și unitățile de învățământ nu beneficiază de subvenție, prețul de facturare fiind de 951,03 lei/gigacalorie, fără TVA.