După ce un prieten cu studii de specialitate  mi-a completat şi bifat rubricile pe celebrul Formular 212 (Decalarţia unică), vineri m-am prezentat la ANAF Giurgiu să depun primul meu „bilanţ” de când nu mai sunt slugă şi m-am făcut mare patron. Mai că-mi tremurau picioarele ştiindu-mă „bâtă” la completat formularistică de stat. Am un talent greu de egalat în a greşi rubricile, trebuie să inversez eu o cifră sau să sar în altă casetă a formularului. Ăsta sunt, şi mă şi ştiu!

După vreo 5-6 minute de stat la „coadă” un domn căruia toată lumea îi spune „Nea Paul” a citit hârtiile şi a zis ...bifă, bifă, bifă, e-n regulă”. Apoi mă-ntreabă deacă-l depun (formularul) în format pe hârtie sau electronic. Eu, care mă simt ca la dentist la ei ( nu ştiu de ce), zic „Acum!”. Răspuns: „Mai gândiţi-vă! Suma nu este deloc mare şi cinci plus cinci aveţi o reducere de zece la sută!” Eu, pe sfert revoltat, că mă văzusem cu sacii în căruţă: „N-am acces, că nu am primit plicul prin care să mă ”loghez” în „spaţiul privat virtual”. Răspuns: „Nu-i o problemă, intraţi pe uşa aia în, stânga şi vă ajută coleegele mele!”

Hai să încerc! Am intrat, am spus sărut-mâna şi am fost rugat să mă aşez la un calculator. Am tastat ce am tastat pe acolo şi eram mare stăpân pe un domeniu. Şi… a picat curentul, de vreo trei ori în zece minute. Eu nu slavasem nimic, în ideea că ANAF e un fel de Dumnezeu pe pământ, ca are programe securizate, bla, bala, bla. Acasă, aş fi dat pumni, picioare aş fi înjurat ca la uşa cortului. Aşa că m-am rezumat să întreb „Ce facem, doamnă!?- „Ce să facem?, o luăm de la capăt!” Nici o trsărire de nervi! Şi s-a rezolvat!

Cum nu am putut să duc un buchet de flori de frică să nu se interpreteze drept şpagă, le spun doar „RESPECT” angajaţilor din ANAF Giurgiu!

Ioan Mănăilă

N.B. După vreo 30 de minute cineva m-a recunoscut că lucrez în presă şi m-a întrebat…ce face fiul meu! Acelaşi tratament l-au avut şi oamenii care făceau acelaşi lucru, la un alt calculator!