Partidul Naţional Liberal a anunţat prin vocea liderului său, Ludovic Orban, că la viitoarele alegeri partidul îl va susţine la Preşedinţia României pe Klaus Ihannis. Până aici, toate bune, partidul nu se dezice de omul pe care l-a susţinut pentru primul mandat. Problema este că Iohannis, din postura sa de preşedinte, susţine, cu subiect şi predicat, că nu vrea persoane cu probleme penale în funcţii publice înalte şi nici la vârful politicii. Mai mult, preşedintele spune că, în opinia sa, în politică prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează ca în justiţie. Cu alte cuvinte, când ai intrat în malaxorul Justiţiei faci un pas înapoi spre binele partidului sau instituţiei pe care o reprezenţi.

Din păcate, mesajul nu a ajuns şi la Giurgiu. Marin Anton, preşedintele PNL Giurgiu trimis în judecată, suspect fiind de o loare de mită de 5 milioane de euro (vezi http://adevarul.ro/locale/giurgiu/liderul-pnl-giurgiu-marin-anton-trimis-judecata-luare-mita-e-acuzat-cerut-comision-dintr-un-contract-modernizare-aeroportului-otopeni-1_5a534f6edf52022f754bd624/index.html), vorbeşte săptămânal despre cinste şi corectitudine. Sigur, arătând cu degetul spre PSD.

Al doilea comunicator al PNL Giurgiu, secretar general al partidului, Costel Dumitru, vechi colaborator al lui Marin Anton, din perioada PDL, se află în aceeaşi situaţie. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Bolintin Vale, din calitatea de primar al comunei Floreşti-Stoeneşti, la şase luni de închisorea, pentru conflict de interese, în formă continuată. I-a încredinţat direct fratelui său, Ştefan Dumitru, fără licitaţie şi semnând toate actele posibile, contracte de aproximativ 800 de milioane lei vechi. Cum se spune că Dumnezeu are grijă de anumite persoane, juraţii au găsit un text de lege mai favorabil (din 1969) şi au dispus „În baza art 81 Cod Penal de la 1969 (instanţa n.n.) dispune suspendarea condiţionată a excutării pedepsei, pe o durată de doi ani şi şase luni, termen de încercare stabilit potrivit Cod Penal de la 1969.”

Mai mult, în baza unei legi mai favorabile, Instanţa la iertat şi de pedepsele accesoriicare i-au fi interzis dreputul la vot sau o candidatură. (Dacă era după mine, mai puneam o lună pentru prostie sau incompetenţă, dar asta este!)

Revenim la PNL Central, la susţinerea Laurei Codruţa Kovesi, a lui Iohannis şi poziţia acestuia privind problemele penale ale persoanelor publice, ne întrebăm în ce film joacă PNL Giurgiu.

Întrebare 1. Dacă mâine Iohannis hotărăşte să declanşeze un Referendum pro Justiţie (drept constituţional al Preşedintelui) cine va face campanie în judeţ? Marin Anton şi Costel Dumitru?

Întrebare 2. Cum suportă liberalii de bună credinţă dictatura impusă impusă în partid de doi foşti PDL-işti cu probleme penale?

Nu are nimeni impresia că cele două personaje şi partidul sunt  într-un film făcut după Kafka?

Ce facem la Giurgiu? Înfiinţăm Republica Liberală a lui Marin Anton şi Costel Dumitru?

Cum nu sunt membru niciunui partid, pot doar să mă amuz. Este adevărat cu gust de fiere, din când în când. Pentru că situaţia din PNL Giurgiu îmi aminteşte de, Grigore Alexandrescu, care în „Cîinele şi căţelul”, fabulă, parodia ideea de egalitate. Nimic mai potrivit ca situaţia de faţă. La Giurgiu, partidul lui Brătianu, este condus de două persoane cu o maralitate îndoielnică. Îndoielnică nu din punctul meu de vedere (care pentru ei nu este important) ci din punctul de vederea al organelor de cercetare penală şi a magistraţilor din instanţe de judecată.

Dar să fim optimişti:

Câinele şi căţelul

Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:

Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,


Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
„Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.”
– „Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?”
– „Dar ziceaţi…” – „Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.