După ce în urmă cu puţin timp în urmă conducerea Consiliul Judeţean Giurgiu reuşea să doteze, în premieră, Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine cu o plasmaforeză, ceea ce situa Giurgiu printre puţinele judeţe din ţară dotat cu asemenea aparatură, zilele acestea Spitalul Judeţean a fost dotat şi echipament PCR.

Aparatura în cauză este dotată pentru analiza probelor care atestă sau infirmă infestarea cu Covid 19.

Despre această nouă achiziţie a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă şi preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina

„Sunt foarte bucuros pentru că am reuşit să aducem la Giurgiu, alături de echipamentul denumit plasmafereză, un alt dispozitiv medical necesar specialiştilor în lupta împotriva COVID-19. Este vorba despre aparatul de testare rapidă PCR care a fost deja instalat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Despre acesta, dar şi despre toate celelalte achiziţii făcute cu fonduri de la bugetul judeţului, am venit, astăzi, în conferinţă de presă, alături de managerul SJU Giurgiu, Mihaela Raţă, şi de cadre medicale ale unităţii sanitare menţionate. Aşa cum am anunţat, PCR-ul este pregătit pentru a fi utilizat, însă, pentru aceasta, avem nevoie de acreditare din partea Ministerului Sănătăţii. Au fost trimise toate documentele necesare către instituţia menţionată şi sper din suflet ca procedura să nu dureze cât a durat în alte judeţe, respectiv 2-3 săptămâni.

Avem, iată, capacitatea de a testa cât mai mulţi giurgiuveni, în condiţiile stabilite de specialiştii noştri. Am susţinut în permanenţă că, doar prin testarea în masă a populaţiei, putem şti exact care este situaţia şi, astfel, putem lua măsurile ce se impun.”

Din păcate, nici în acest caz, birocraţia românescă nu se dezminte.

Iată ce declara, dezamăgi,t la o săptămână după conferinţa de presă, preşedintele Marian Mina.

„Toate eforturile noastre de a aduce un echipament PCR în județ, de a-l monta într-un spațiu adecvat și de a pregăti medicii pentru a lucra cu acest aparat sunt zadarnice, câtă vreme Ministerul Sănătății nu își găsește timp să acrediteze Spitalul Județean Giurgiu să folosească PCR-ul în folosul giurgiuvenilor.”

 

 

CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE

ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU

 

 

BULETIN DE PRESĂ

29.05.2020

 

 

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 29.05.2020:

  • cazuri confirmate – 216;
  • cazuri vindecate și externate – 123;
  • în carantină instituționalizată – 13 persoane;
  • în autoizolare la domiciliu – 867 de persoane.

Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

În ultimele 24 de ore, 27 de persoane au primit aprobarea de a părăsi regimul de autoizolare și 33 de persoane pe cel de carantinare.

Până în prezent, au fost testate 2.413 de persoane, dintre care 16 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 28 mai a.c., 185 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 17 polițiști locali au desfășurat 49 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

I.P.J. Giurgiu mulțumește tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 27 de jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 17 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • 4 jandarmi la centrele de carantină;
  • sancțiuni aplicate: 2 – la Legea 61/1991;
  • valoare sancțiuni: 700 de lei;
  • persoane verificate la domiciliu: 109.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au efectuat 2 misiuni de transport către unități spitalicești.

Algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.

Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.

Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu