Rămas bun, Majestate! Poporul român te va regreta, chiar dacă nu ştie asta acum!

Doamne, câtă ură, venin şi incultură  a sădit în poporul ăsta jumătate de secol de comunism. Suntem ca un burete de bucătărie folosit prea mult timp, pe care nu-l mai poţi spăla şi la fiecare apăsare din el iese mizerie şi un miros de putrefacţie.

Cam acesta este sentimentul care mă încearcă acum văzând zoaiele ce se scurg pe reţelele de socializare privind personalitatea Regelui Mihai, Dumnezeu Să-L odihnească. A trecut prin istorie cu o demnitate şi o decenţă rar întâlnite. Şi cu o mare dragoste faţă de poporul său.

Istorici interniţionali de renume spun că decizia luată de fostul suveran al României în august 1944 a scurtat Al Doilea Război cu aproximativ şase luni.

În bătălia de la Stalingrad de 199 de zile au pierit aproxumativ 3 milioane de combatanţi, din care aproximativ 300.000 au fost militari români. Nu se cunoaşte exact numărul de civili morţi. Calculaţi numărul de vieţi salvate prin scurtarea războiului cu şase luni. Măcar şi pentru atât întreaga omenirea ar trebui să-l respecte pe Regele Mihai al României. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu România dacă rămânea de partea Germaniei, cum şi-ar fi dorit Antonescu, în numele onoarei militare. Ştim cu toţii cum ne-au tratat sovieticii „ca aliaţi”.

Şi mai ştiu un lucru, care face câtă o bibliotecă de cărţi de istorie. Tatăl meu,  foarte tânăr sublocotenent în Armata Regală a dat onorul trenului cc care Majestatea Sa părăsea România. Nu mi-a vorbit niciodată pe larg de scurta sa carieră militară. Era un subiect dureros. Dar când l-a văzut la televizor după 90 pe Rege ajuns în Bucureşti şi ovaţionat de sute de mii de români a plâns ca un copil.

Iar mie asta îmi spune tot!

Ioan Mănăilă