Luni, lucrători din cadul Poliţiei Giurgiuvene au fost desfășurate activități de prevenire privind delincvența juvenilă și victimizarea minorilor la Școala Gimnazială numărul 7, din municipiul Giurgiu.

Polițiștii giurgiuveni au desfășurat activități de informare privind fenomenul delincvenței juvenile și necesitatea reducerii factorilor de victimizare a minorilor, având ca scop responsabilizarea copiilor cu privire la respectarea unor norme sociale.

Au fost prezentate măsurile de prevenire a traficului de persoane, precum și răspunderea penală a minorului conform Noului Cod Penal și a comportamentelor violente, cauzele și măsurile ce pot fi luate în urma săvârșirii unei infracțiuni.

La activitate a fost prezentat un film tematic cu tineri care au fost  înșelați de diverși indivizi pe site-urile și rețelele sociale pe care le frecventează, elevii fiind interesați de prevederile legislative și măsuri de prevenire a acestui gen de infracțiuni.

Elevilor și cadrelor didactice le-au fost adresate recomandări despre comportamentele preventive, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de trafic de persoane, precum și a criminalității informatice.