Prima întâlnire a primarului Adrian Anghelescu cu primarul localității Cruzești, Republica Moldova, Violeta Crudu a avut loc vineri 23 iulie la sediul Primăriei Giurgiu.

În anul 2019, municipiul Giurgiu a semnat acordul de înfrățire cu localitatea Cruzești din Republica Moldova. Violeta Crudu și-a manifestat intenția de a veni din nou la Giurgiu pentru a-l cunoaște pe primarul Adrian Anghelescu.

Întâlnirea a fost stabilită în vederea socializării, dar și pentru ca cei doi edili să facă un schimb de păreri cu privire la cele două comunități înfrățite, Giurgiu și Cruzești, despre problemele administrative cu care se confruntă localitățile pe care le păstoresc, cât și despre proiectele viitoare.

Primarul Adrian Anghelescu a primit cu bucurie vizita primarului din Cruzești și s-a arătat deschis in ceea ce privește continuarea relațiilor de colaborare și prietenie.