PNDL II- Programul guvernamental prin care Giurgiu ar putea ieşi din inerţia ultimelor două decenii

„Din cele 191 de contracte pe care judeţul Giurgiu le are aprobate pentru finanțare, au fost deja semnate 116. Săptămâna viitoare, vor fi semnate alte 12 contracte. Am semnat și noi contracte, la Consiliul Județean, urmează și altele, dar ne-am concentrat atenția mai cu seamă pe proiectele din comune, acolo unde nevoile sunt mari. Așa cum știți, proiectele prin PNDL vizează reabilitări de drumuri, unități de învățământ, dispensare, dar și rețele de apă și canalizare. După succesul înregistrat cu PNDL I, iată că și partea a doua a programului dă rezultate foarte bune și sperăm ca, în primăvară, fiecare primărie să scoată la licitație lucrările. Este un pas important pentru județul Giurgiu, pentru dezvoltarea acestuia, pentru intrarea în normalitate, de fapt”, a declarat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu Marian Mina.

La rândul său, beneficiar direct, în calitate de primar al localităţii Ghimpaţi, vicepreşdintele PSD Giurgiu, Constantin Cărăpănceanu a ţinut să sublinieze că programele guvernamentale s-au simţit în viaţa comunităţilor.

„Au funcționat foarte bine PNDL I și II, sperăm că va fi și III. După cum am auzit, fondurile din partea a treia a programului vor fi canalizate pe educație și sănătate. Este foarte important ca, alături de drumuri și sisteme de apă-canal, să avem și școli moderne, dar mai ales spitale curate și moderne.
Pe 14 decembrie, vom participa la o ședință la ADR Sud Muntenia Călărași și vom discuta acolo despre fondurile ce pot fi accesate prin Programul Operațional Regional. Județul Giurgiu, chiar municipiul au multe proiecte pregătite și pe acest program și sper să câștigăm cât mai multe. La Ghimpați, lucrăm cu spor, fără probleme și la proiecte pe PNDL, dar și pe proiecte europene.”
, a mai spus Cărăpănceanu.

I.M.

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .