La ultima conferinţă de presă,  la care a participat şi senatorul Niculae Bădălău, preşedinte executiv al partidului,  acesta a încercat să-şi ascundă amărăciunea că nu a reuşit să promoveze măcar un ministru venit de la Giurgiu. În glumă,  Bădălău a spus că nu toată inteligenţa şi competenţa s-a născut la Giurgiu. Dar şi-a asumat „eşecul” de a o promova ministru al Sănătăţii pe medicul Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu.

„Doamna Sorina Pintea, actualul ministru al Sănătăţii, a renunţat o dată la un post de senator (ianuarie 2017 n.n), pentru a se ocupa de un spital pe care-l mangeria, la Baia Mare. Acest lucru a câtărit mult şi partidul a recunoscut acest gest. În această conjunctură, am acceptat atât eu cât şi doamna doctor Dinu, decizia politică a partidului.”, a declarat Bădălău.

Senatorul giurguvean a ţinut totuşi să precizeze că nu se pune sub semnul întrebării competenţa actualului ministru şi că deputatul Elena Dinu este un alt câştig prin activitatea sa din Comisia de Sănătate a camerei Deputaţilor.

I.M.