„Ziua de 26 mai este foarte importantă pentru noi toţi. Duminica hotărâm pe cine trimitem să ne reprezinte în Parlamentul European. Vă rog să ieşiţi la vot într-un număr cât mai mare şi să susţineţi o echipă compusă din oameni capabili, oameni care şi-au propus să facă din România o ţară respectată la nivel european. Candidații ALDE nu vor critica ţara noastră când vor trece graniţele ei şi nu vor uita că au fost trimişi de către români pentru a le reprezenta interesele. Doar aşa, România va începe să fie respectată din nou!

Am fost primiţi în campanie extraordinar de bine, atât de oamenii din judeţ, cât şi de cei din municipiu. Am vorbit cu mii de oameni, iar susţinerea lor ne-a dat încredere că suntem pe drumul cel bun. De asemenea, vreau să transmit pe această cale că votul de duminică contează foarte mult şi pentru mine! Dacă votul giurgiuvenilor este unul categoric, iar ştampila este pusă pe numărul 6 din buletinul de vot, mi se confirmă faptul ca opţiunea mea de a candida la alegerile din 2020 pentru Primăria Giurgiu se bucură de susţinere pe deplin!

Toma Petcu, preşedintele ALDE Giurgiu