Aşa cum s-a angajat încă de la preluarea conducerii Consiliului Judeţean Giurgiu, actuala echipă de conducere acordă o atenţie deosebită reabilitării şi modernizării drumurilor judeţene, infrastructură care poate aduce investiţii consistente în judeţul Giurgiu. Dee altfel, se poate confirma acest lucru şi prin deplasările frecvente în teritoriu ale conduceri CJ pentru a inspecta la faţa locului şantierele din acest domeniu.

Recent, preşedinte CJ Giurgiu, Marian Mina declara că acest obiectiv u a fost niciodată neglijat.

„Când am preluat conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu, toate proiectele de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene erau blocate. Au fost probleme cu cei doi constructori, iar pentru unele drumuri nu s-a obţinut finanţare.

Am făcut eforturi susţinute, alături de colegii mei din CJ Giurgiu, şi sunt sigur că munca noastră se vede. Am recepţionat lucrările pe patru drumuri judeţene, până în prezent. Pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL I) , am avut la finanţare 33 de kilometri de drum, iar în 2017, Consiliul Judeţean a depus 13 proiecte pe PNDL II. Toate au fost aprobate, pe cinci dintre ele se lucrează deja, şapte sunt în procedură de licitaţie. Avem un proiect blocat, din cauza Transgaz, fiind vorba despre DJ 412 D, Bucşani-Malu Spart, dar sperăm să rezolvăm repede situaţia.

De asemenea, derulăm investiţii şi cu fonduri de la bugetul propriu, pe DJ 2(Vărăşti) şi DJ 505 (Putineiu). Totodată, sunt depuse şi trei proiecte europene pentru DJ 504, 503 şi 412. Pe Drumul Judeţean 504 se lucrează, celelalte sunt în procedură de achiziţie. Cu DJ 603 avem mari probleme din cauza contestaţiilor, însă, şi aici, îmi doresc să rezolvăm cât mai repede, ca să putem relua investiţia.”, susţine Mina.