Luni, 10 iunie, Ionel Muscalu, director al Muzeului Judetean „Teohari Antonescu” a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale printr-o decizie a prim-ministrului Viorica Dancila, potrivit agerpres.ro. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Tânărul giurgiuvean este pentru a treia oară într-o funcţie guvernamentală. A fost mai întâi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), apoi şeful Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), ambele funcţii fiind catalogate ca echivalentul celei de secretar de stat. De data aceasta, Ionel Muscalu a fost numit direct secretar de stat într-un minister în care a mai lucrat, ANOFM fiind o agenţie aflată în subordinea Ministerului Muncii.

Din primele informaţii pe care le avem, cel mai probabil noul secretar de stat se va ocupa, printre altele, cu Dialogul Social.