În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Giurgiu, consilierii au adoptat un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu, iar sume importante de bani vor fi transferate către sistemul de sănătate din judeţul Giurgiu.

Mai exact, s-au alocat peste 4.500 de mii de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi peste 266 de mii de lei Spitalului de Pneumoftiziologie Izvoru. Cu aceşti bani, vor fi cumpărate echipamente medicale de maximă necesitate şi urgenţă, dar şi materiale de protecţie pentru medici şi asistenţi medicali.

La SJU Giurgiu, se vor cumpăra kituri şi aparate de testare pentru coronavirus, paturi cu ventilaţie pentru terapie intensivă, instalaţii de sterilizare a apei, ventilatoare, aparat de anestezie. De asemenea, vor fi achiziţionate 3.000 de combinezoane, 50.000 de măşti de trei tipuri şi 50.000 de perechi de mănuşi. Investiţii similare vor fi făcute şi la Spitalul din Izvoru.

Totodată, s-a stabilit cu managerii unităţilor sanitare că, dacă este cazul, se poate asigura transportul în siguranţă al medicilor care vin de la Bucureşti. Se pot închiria microbuze special pentru ei şi, chiar mai mult, se poate asigura cazarea la un hotel din Giurgiu.