O profesoară de istorie din satul Cartojani, județul Giurgiu, scrie – cu puțin timp înainte de reluarea cursurilor față-n față, în clase, cu elevii – despre ce a însemnat școala online în satul care, spre sfârșitul anului trecut, a fost și în carantină, din cauza numărului mare de îmbolnăviri de COVID-19.

Pentru ea, școala online a fost și o ocazie să învețe sau să redescopere anumite lucruri.

Și scrie: 

„Am învățat Teams și Classroom și Meet și Zoom. Am învățat să trimit și să primesc inimioare, să citesc de pe caiete pozate cu literele căzute în toate părțile.

Am învățat să privesc desene cu Parthenonul și să vizitez Palatul de la Versailles condusă prin sala Oglinzilor de Alex și de Edi. Sau să călătoresc, prin grădinile sale, cu Nectarie ghid. Am privit diversitatea culturală a lumii agățată cu cârlige de rufe în copacul din gradină. Se legănau în bătaia vântului oameni de pe toate continentele, tineri și bătrâni, femei și bărbați, veseli sau triști.

Am admirat amfore grecești modelate din pământul unui sat din Romania de către un tată și fetița lui.

Cea mai grea a fost, însă, lecția lui Cristi. L-am găsit într-o zi a acestei ierni într-o casă cu pământ pe jos. Mi-au deschis ușa doi frați mici. Ceilalți cinci se auzeau țipând. M-au ajutat să înțeleg de ce mi se umplea casa de țipete când Cristi încerca să spună ceva despre piramide.

E greu să te exprimi când șapte frați mai mici își cer dreptul la exprimare într-o singură cameră. Și vor să se joace cu tableta lui Cristi.”

Profesoara Mariela Trăncuță, de la Școala Generală din satul Cartojani, comuna Roata de Jos, scrie și despre așteptările și temerile pe care le are înainte de reluarea cursurilor.

„În școala normală, cu prezenţa fizică – aşa cum i se spune – vizibilul riscă să devină invizibil. Să stea acolo, în fundul clasei, să citească pe litere, să îl urască pe colegul care vine mai mereu din vacanțe și pe profesorul care, punându-l să citească, îl face de râs. Să-și urască părintele care nu îi oferă nimic, dar vrea note mari. În pandemie ai voie să fii ludic? Am nevoie de o procedură prin care, printr-un joc, să apară de undeva măști și clase cu număr mic de elevi, medici școlari și consilieri pentru copiii cu CES (Cerinţe Educaţionale Speciale).
Și – de ce nu? – profesori care nu fac covid și părinți care au puterea să se joace de-a v-ați ascunselea cu examenele, cu covidul, și cu toate fricile unui copil.

Directorul nostru postează ordinul Ministerului. Mulțumim! Doamne-ajută! Să fie într-un ceas bun! –îi răspunde o colegă, învăţătoare.

Nu-i așa că poți să crezi că Ministerul ne poate face ceasurile bune și de folos la şcoală? Trebuie doar să aerisem des!”

Întregul text poate fi citit aici: https://www.lumeainstiri.com