Zilele acestea, în plan local au protestat, unii mai timid, alţii mai vocali, sindicaliştii din Poştă şi din cadrul Penitenciarului. Nu este linişte nici în domeniul fermierilor, care se reorganizează la nivel sindical.

După mai multe  plângeri din partea fermierilor giurgiuveni ajunse la conducerea centrală, liderul la nivel naţional al Sindicatului „AGROSTAR”, Ştefan Nicolae, a hotărât să-l numească, deocamdată interimar, la conducerea filialei judeţene Giurgiu a „AGROSTAR”, pe inginerul Tudorel Ţone. Acesta urmează să-l înlocuiască la conducerea filialei pe Ştefan Muscă. Numirea oficială şi prezentarea acestuia se va face la  sfârşitul acestei săptămâni, dar lucrurile sunt ca şi bătute în cuie.

toneContactat de noi, viitorul lider al sindicatului judeţean AGROSTAR (Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe), Tudorel Ţone  spune că este vorba strict de o reorganizare internă venită pe fondul unor nemulţumirial unor membri ai sindicatului. Mai mult, suţine acesta, va avea loc o reorganizare în sensul apariţiei structurilor teritoriale locale, astfel încât, acolo unde este cazul, să existe, chiar la nivel comunal structuri, organizaţii AGROSTAR.

Fost membru marcantal PSD Giurgiu, care l-a propulsat până pe funcţia de  vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Tudorel Ţone s-a retras de câţiva ani din toate activităţile politice şi suţine că schimbările din această perioadă nu au nici o legătură cu viitoarea campanie electorală.

Cu un CV profesional solid (fost director al Direcţiei pentru Agricultură şi consilier personal al fostului ministru al Agriculturii, deputatul Petre Daea), dar mai ales cu un simţ al echilibrului şi cu o cultură a dialogului rar întâlnită, agricultorii giurgiuveni ar putea avea în acesta un adevărat lider. Asta dacă nu va fi forţat să se retaragă din cauza mafiei transpartinice care nu este străină şi de acest domeniu.

Ioan Mănăilă