Alde experţii ăştia în Facebook, spuneţi-mi şi mie cum să accept cereri de prietenie cu „pavaje”, „dăltuiri”, „fabrica de..”, „Lese cu stil” etc etc. Mai au şi zile de naştere! La care bunul-simţ te obligă la urări! Asta e ! OK!, am un fix! Nu vorbesc decât cu persoană fizică, om sau oamă,altfel nu vreau!!!  Dar ce mă fac cu câte un ţânc care, din poză nu pare să aibă 10 ani. Mă duc pe el, cum se spune – pauză informaţii. Unul zice şi că avem vreo 80 de prieteni comuni. Comuni cu cine? Mă tot gândesc: părinte cretin care-şi expune periculos copilul; redus la funcţia biologică şi cotcădăceşte precum găina când face un ou; probleme psiholgice privind percepţia exterioară, dar nativ simte că un copil dă bine; capcană pentru pedofili? Ca atare, pauză la accept!

Ştiu, uni dintre cei de pe spaţiu virtual au copii excepţionali, pe bune. Noi avem copii excepţionali, în sufletul nostru. Dar nu-i creştem cu dorinţa să fie buni?

Propunere! Reduceţi la minim, dacă se poate la zero, postările cu copiii dumneavoastră. Păstraţi imaginile frumoase cu ei, bucuraţi-vă în familie de acestea, arătaţi-le doar la rude şi prieteni apropriaţi. Pas cu pas, când vine vremea, daţi-le copiilor arhiva lor.

Exerciţiu de imaginaţie! Cum s-ar simţi fica dumneavoastră, elevă clasa a şasea în faţa unui atac răutăcios de tipul „Ce te dai fă fiţoasă, că şi la trei ani umblai cu suzeta aia roz?!” Sau „Bă  mucea, cum a fost mă când ai văzut o iguană şi ai fugit urlând că te mănâncă, varanul, crocodilul!?” Şi asta cu marfa clientului! Dumneavoastră alimentaţi viitorul copilului, fără să-l întrebaţi, împingându-l în societatea virtuală pe care i-aţi creat-o, iar copilul este obligat să iasă fizic dintr-un „profil” extrem de contondent. De multe ori, societatea voastră virtuală nu sepliază cu realitatea din teren.  Îi creaţi un CV electronic în care el nu este parte conştientă. Va trebui să-l poarte în spate, fără vină, din vanitatea dumneavoastră dragi părinţi!

S-ar putea să ajungeţi în situaţia…

Ioan Mănăilă