Un nou proiect, câştigat de Consiliul Judeţean Giurgiu împreună cu partenerii noştri bulgari, a fost lansat oficial, astăzi! De această dată, partener ne este Primăria Borovo, districtul Ruse, şi împreună am reuşit să accesăm aproape 5 milioane de euro, fonduri pe care le vom folosi în reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere.

Proiectul, denumit „Noduri bine conectate Giurgiu-Borovo la reţeaua de transport TEN-T”, este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Interreg V-A România Bulgaria 2014-2020.

„Judeţul Giurgiu va moderniza Drumul Judeţean 601: Bolintin Vale – Malu Spart – DN 61, pe o lungime de peste 7,4 kilometri. Le mulţumesc pentru munca depusă colegilor din echipele de implementare atât de la Consiliul Judeţean Giurgiu, cât şi de la Primăria Borovo!

Şi, în mod deosebit, îi mulţumesc prietenei noastre Lili Ganceva, directorul Euroregiunii Danubius! În primul rând datorită implicării doamnei Ganceva, colaborarea noastră româno-bulgară continuă să se concretizeze prin proiecte importante, menite să îmbunătăţească viaţa locuitorilor celor două regiuni: Giurgiu şi Ruse!” , a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina.