FC Viitorul a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în etapa a opta a play-off-ului Ligii I.

Echipa giurgiuveană a deschis scorul încă din minutul 3 prin Abang. Denis Drăguș a adus un punct nesperat pentru Viitorul în minutul 76, când a profitat de respingerea în față a portarului Iliev.

Cele două echipe continuă lupta pentru locul 4, care duce în cupele europene. Pe această poziție se află acum giurgiuvenii, cu 33 de puncte, în timp ce Viitorul are un punct mai puțin.

Echipa antrenată de Mulțescu nu a primit însă licenţa şi aşteaptă rezultatul recursului de la TAS.

Antrenorul Astrei, Gigi Mulțescu are 3 victorii și un egal în ultimele 4 meciuri.

„În primul rând, vreau să-i felicit pe jucători. Dacă în primele 15 minute eram atenţi puteam avea 2, 3-0. Sporadic, am avut nişte contraatacuri, dar Viitorul a dominat. O echipă cu jucători tineri, foarte tehnici. Sunt tehnici, au trasee de joc. Puteam să şi pierdem”, a spus Gigi Mulţescu, la DigiSport, după meci.

FC Viitorul: Cojocaru – Mladen, Ghiţă (Hodorogea ’65), De Nooijer, Cr. Ganea – Ciobanu (Lima ’46), Cicâldău, Vînă – I. Hagi – Gavra (Drăguş ’46), Măţan. Antrenor: Gheorghe Hagi

Astra Giurgiu: Iliev – Bejan, Polczak, Erico – Butean (Balaure ’34), Seto, Dandea, Radunovic – Stan, Abang (Vera ‘90+1), Fl. Matei (Buş ’89). Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Arbitru: Marcel Bîrsan (București) / Asistenți: Daniel Mitruți (Craiova), Gabriel Stroe (Pitești) / Rezervă: George Rădulescu (București) / Observator: Marian Dorobanțu (Buzău)