Argeșul Mihăilești începe sîmbătă drumul spre promovarea în Liga a 3-a.  Formație din nordul județului, nu concepe nici un pas greșit și dorește ca începând din sezonul viitor să joace în al treilea eșalon fotbalistic,acolo dnde a mai fost de cîteva ori.

Liga a patra giurgiuveană  la fotbal programează sâmbătă, cu începere de la ora 15.00, prima rundă din sezonul de primăvară, iar Mihăilești va juca împotriva celor de la  Inter Zorile, la Podișor,terenul celor din Zorile find suspendat.

Argeșul Mihăilești  a transferat  cinci jucători pentru a doua jumătate al primului eșalon fotbalistic din județul Giurgiu, este vorba de Adrian Barbu (Asalt Bucuresti), Alexandru Căpălău  (Victoria Chirnogi), Giani Ienciu (Adunaţii Copăceni),Claudiu Olteanu (Gloria Buzău), Emanuel Filip (Petrolul Roata) și Alexandru Necula (promovat de la juniori)

Clasați pe prima poziție în ierarhia turului Ligii a 4 a ,Seria Nord, fotbaliștii din Mihăilești știu că îi așteaptă un retur dificil, dar sunt hotărîți să își păstreze locul și să își atingă obiectivul la finalul sezonului.

„Obiectivul nostru este clar, promovarea. Vom da totul şi cu siguranţă îl vom realiza. Băieţii trebuie să înţeleagă că trebuie să muncim şi să fim cei mai buni. Sînt mulţumit de jucători care au avut atitudine pozitivă în  meciurile amicale. Îmi doresc ca echipa să arate din ce în ce mai bine şi să avem o creştere la fiecare meci. Sînt sigur că la startul returului, echipa va arăta aşa cum îmi doresc eu”, a declarat Cristi Toma, antrenorul celor de la Mihăilești.

Argeșul Mihăilești a terminat prima parte a sezonului pe primul loc în Seria Nord, cu  un total de 34 de puncte, fiind urmată, la un punct de AS Singureni, respectiv cinci puncte de FC Bolintin Malu Spart, principalele contracandidate în lupta pentru play-off-ul care desemnează campioana județului la fotbal.

În ultimul meci de pregrătire, AS Tineretul Vadu Lat – Argeşul Mihăilşsti 2 – 12 (1 – 6)

Au marcat: Stefan Ianusi, Stanca Daniel (2), Gabriel Bocancea (2), Florin Burghelea, Claudiu Olteanu (3), Petre Buga, Giani Ienciu, Ionut Tudose.

Președinte: Ion Tudose

Lotul cu care antrenorul Cristi Toma pleacă la drum:

Portari : Marius Toma, Bogdan Craiu

Jucatori de cîmp: Adrian Balaș, Dorin Istrate, Florin Burghelea, Daniel Stanca, Robert Cotei, Ștefan Ianuși, Adrian Barbu, Mircea Cojocaru, Ionut Niculae, Alexandru Huțan, Ionuț Tudose, Gabriel Alexandrescu, Petrică Buga, Alexandru Căpălău, Giani Ienciu, Emanuel Filip, Alexandru Necula, Gabriel Bocancea, Robert Dumitrescu, Claudiu Olteanu

(Cameraman/foto: Răzvan Bratu)