Ieri, cu ocazia Zilei Naţionale  scriam într-un editorial că nu sunt  de întru totul de acord cu discursul public al primarului Nicolae Barbu. Poate că titlul nu a fost cel mai fericit: Când domnul Barbu nu-l citeşte pe domnul Mina!”  (avem dreptul şi noi, jurnaliştii, să fim obosiţi sau neinspiraţi). Le cer scuze celor două persoane publice amintite în titlu. Cred că domniile lor au înţeles că încercam să definesc mai bine o stare de fapt raportată şi la un adevăr istoric. Cum de asemenea, nu-mi retrag părerea (pentru că acesta era mesajul real) că Biserica Ortodoxă nu are dreptul să-şi asume în exclusivitate un moment istoric de excepţie sau proprietatea asupra adevărului şi moralităţii absolute, a patriotismului.

Am repetat şi am subliniat că avem nevoie de toleranţă. Privind în trecut şi mai ales acum, cu gândul la viitor.

Spre compensare, recunosc Bisericii Ortodoxe Române un gest de toleranţă, probabil, nemaiîntâlnit în lume.

În Mausoleu Eroilor din Giurgiu, sunt depuse, în trei cripte, osemintele a 350 de eroi români identificaţi, căzuţi în bătăliile desfăşurate în judeţ în toamna anului 1916 şi a 69 militari germani, morţi în spitalul din Giurgiu, în perioada 1916-1918, al căror nume este inscripţionat pe cele şapte plăci de marmură albă. Alături de aceştia, într-un osuar, se păstrează osemintele a 4 000 militari români neidentificaţi, cărora li de adaugă cele ale unui ofiţer bulgar decedat în 1913 şi osemintele a 3 soldaţi francezi, aparţinând trupelor coloniale, decedaţi în 1918.

Conform muzeografului şi istoricului Emil Păunesc, Mausoleul Eroilor din Giurgiu ar putea fi unic în lume prin faptul că găzduieşte şi cinsteşte alături osemintele unor combatanţi din ambele tabere beligerante.

Mai mult, an de an sufletele acestora, indiferent de credinţă au parte de o slujbă creştinească.

Ioan Mănăilă