După ce am anunţat pe Fecebook că am început să-i scot din lista de prieteni pe suţinătorii Dianei Şoşoacă şi am rugat ca şi aceştia să facă acelaţi lucru cu persoana mea, mi s-a reproşat, foarte elegant şi mulţumesc pentru acest lucru, că nu văd ce adevăruri spune senatoarea Şoşoacă şi că în fond aceasta este un mare patriot.

Despre povestea cu adevărul, probabil am să vă povestesc mâine. Astăzi vă (re)aduc un exemplu de „patriotism” al senatoarei de Iaşi.

Să începem cu o mică lecţie de istorie (toate informaţiile sunt disponibile pe Wikipedia).

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord unde între 2000 și 4000 de români au fost uciși de către trupele sovietice când încercau să treacă granița din URSS în România.

Deși, potrivit unor date, nu au fost omorâți mai mult de 48 de civili, martorii locali au povestit despre un număr de victime mult mai mare, susținând că supraviețuitorii au fost torturațiexecutați sau îngropați de vii în morminte. Alți supraviețuitori au fost luați pentru a fi torturați și uciși de către NKVD, poliția secretă sovietică.” 

Sigurul războiul aduce cu el şi orori. Dar asta nu ne obligă să uităm.

Pe 1 aprilie 2021 un grup de protestatari a ţinut să  aducă aminte Ambasadei Rusiei că românii nu au uitat de Fântâna Albă.

Pompiliu Diplan, care este unul dintre protestatarii care neagă existenţa virusului COVID-19 şi în acelaşi timp este vicepreşedinte al Coaliţiei STOP 5G) în frunteaa câteva zeci de protestatari s-au dus joia trecută (1 aprilie 2021 n.n) în faţa sediului Ambasadei Federaţiei Ruse, unde au afişat un banner pe care se putea citi: „1 aprilie 1941, 80 ani de la masacrul împotriva românilor care se întorceau acasă”.

Cum s-a poziţionat senatoarea Şoşoacă faţă de acest protest?

„În calitate de senator, mi-am cerut scuze Ambasadei Rusiei faţă de jignirile aduse de anumite persoane. Nu ai dreptul să declanşezi un conflict diplomatic din care noi putem ieşi terfeliţi într-un hal fără de hal. Ce căuta mitingul care e împotriva restricţiilor pandemice să ni se deturneze către stricarea unor relaţii diplomatice şi aşa precare cu vecinii?”

Şoşoacă susţine că a cerut iertare Ambasadei Rusiei a doua zi dupa aceste evenimente. Ea acuză că suntem „inculţi” din punct de vedere juridic şi diplomatic, pentru că a fost singurul senator care a mers să îşi ceară scuze. „Băi, nu se face aşa ceva. Suntem inculţi din punct de vedere juridic şi diplomatic. Unde ne sunt diplomaţii de excepţie pe care îi aveam? Să fiu singurul senator care să-şi ceară iertare, scuze pentru un anumit comportament injurios?”, a spus parlamentare în timpul dialogului de pe Facebook. (citeste mai mult: adev.ro/qr5e4b).

Cam aşa arată „patriotismul” senatoarei. Memoria a 3-4000 de români ucişi într-o abominabilă crimă de război păleşte în faţa mitingului electoral al doamnei Şoşoacă, miting mascat sub pretextul unui protest împotriva restricţiilor pandemice.

Gândiţivă ce ar fi însemnat Diana Şoşoacă fără vehiculul electoral numit pandemie, oferit la cheie de guvernanţi prin proasta gestionare a acesteia. Ar fi fost doar unul dintre mulţii politicieni grobieni, mahalagii şi agresivi.

Ioan Mănăilă

PS Se mai miră cineva că publicaţia Sputnik, oficisul Kremlinului în România o clasează pe primul loc pe senatoarea Şoşoacă în topul politicienilor români?