Zilele acestea, trăim o mare supărare. Partenerele noastre, ţări din Uniunea Europeană, ne-au scos de pe lista de candidaţi dispuşi şi doritori să să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului. Agenţie pe care o găzduia Marea Britanie şi care trebuie relocată în urma Brexitului. Cum nimic nu este pe gratis, ţările pretendente au negociat între ele. Mici compromisuri, care au dus la scurtarea listei. Listă din care noi am sărit.

Nu o să vedem nici un oficial român care să-şi asume acest eşec de politică externă intracomunitară. Serios, nici nu au ce să-şi asume, pentru că nu aveau ce să pună pe masa negocierilor.

Agenţia are vreo trei mii de angajaţi. Să spunem că din aceştia, prin mutarea la Bucureşti, 3-7 sute ar fi fost noi, români. Toţi angajaţii cu salarii foarte mari. Să le fie de bine că nu le plătea statul român. Noi luam doar impozitele şi beneficiile găzduirii, directe şi indirecte.

Problema este că „Un studiu realizat în rândul a 92% dintre salariații EMA a arătat că mai puțin de jumătate din personal ar fi dispus să se mute în nouă din orașele candidate. În opt dintre aceste orașe- pe care EMA nu le-a nominalizat – ar vrea să se mute sub 30% din angajații agenției. Nouă din zece angajați EMA ar prefera să demisioneze decât să se mute în orașe ca Varșovia, București sau Sofia.”

De ce? Pentru că oamenii ăia, cu salarii mai mult decât decente ar vrea ca la sfârşit de săptămână să meargă cu familiile, undeva.

Să zicem, undeva la munte. Ar trebui să piardă 6-8 ore pe drumul spre Poiană şi cam tot atât la întoarcere. Adică le-am fura o zi din viaţă, lucru cu care nu sunt obişnuiţi. Asta cu maşina! Chiar după ce credeau că le-au văzut pe toate, după ce taximetriştii bucureşteni, ăia isteţi ca tot românul, constatând că nu sunt alogeni, le luau pe o cursă echivalentul unui costum Armani.

Dar închipuiţi-vă ce senzaţii tari le-am fi oferit dacă-i sfătuiam să ia trenul până la Baia Mare.

Eu zic că am fost proşti! Asta trebuia să le oferim- senzaţii tari, viaţă extremă!

N-am ştiut?, de ce să ne ofuscăm?

Să-i lăsăm Dumnezeului la Amsterdam. Medicament… drog… cam tot pe-acolo! Dacă nu le place… ajung la Paris sau Bruxeless în maximum 2-3 ore cu nişte trenuri „infecte”!

Ioan Mănăilă