Dincolo de orgoliul meu de giurgiuvean, rănit puţin după plecarea lui Răzvan Cuc de la Ministerul Transporturilor, chiar cred că Giurgiu ar mai putea da un ministru, în persoana medicului Elena Dinu, deputat PSD. Politic, filiala giurgiuveană a PSD are datoria să se bată pentru domnia sa, iar profesional,  cred eu, că există argumente. Argumente ce vin din practica şi experienţa unui medic care a trăit experienţa să manageriezi un spital dintr-un judeţ mic, sărac şi lipsit de de o voce politică ce poate să-ţi ia apărarea.

Am în minte momentul când în madatul premierului Boc, sub conducerea ministrului UDMR al Sănătăţii, Attila Csaba, s-au închis spitale. Dincolo de această mişelie, la Giurgiu ca şi în alte câteva judeţe, numărul de paturi de spital la 100.000 de locuitori a fost drastic diminuat (sub prevederile legale!!!). Pe cale de consecinţă şi fondurile pentru sănătate au fost diminuate proporţional. Asta într-un judeţ sărac în care tocmai din acest motiv prea puţin oameni îşi permit să apeleze la clinici şi spitale private. Ori eu cred că dacă ai simţit asta pe pielea ta, şi doctoriţa Dinu a trăit momentul ca manager al Spitalului Giurgiu, începi să priveşti altfel sistemul.

Mai mult şi înainte şi după ce a devenit parlamentar, Elena Dinu nu s-a sfiit să recunoască adevăruri dureroase – epidemia de rujeolă, lipsa unor vaccinuri, criza acută din medicina de familie, criza de medicii specialişti, lipsa de facilităţi ale sistemului. S-a bătut, cel puţin la Giurgiu, pentru locuinţe de srviciu care să fie oferite medicilor, iar în Parlament a cerut debirocratizarea sistemului de echivalarea studiilor pentru a atrage medici, măcar din Republica Moldova.

Îmi place să cred că un om care a trăit şi a simţit toate lipsurile, direct la locul de muncă, acasă la el, înţelege mai bine sistemul şi prin ce trec pacienţii din zone defavorizate. Mai bine, de multe ori, decât nişte universitari, care-şi petrec mult timp în spimpozioane cu pretenţii şi de multe ori în afara ţării, unde sunt şi remuneraţi occidental. Jos pălăria şi pentru aceştia. Nu ajungi uşor acolo! Dar după un timp s-ar putea să pierzi contactul cu realităţile româneşti.

De asta eu cred că Elena Dinu ar putea fi o variantă pentru actuala conducere a Ministerului Sănătăţii.

Ioan Mănăilă