Chiar dacă se află în vacanţă, din punct de vedere al competiţiilor oficiale, fotbalul la nivel de senior din judeţul nostru are parte de o perioadă activă, cu antrenamente, meciuri amicale. Dar și cu jocuri în „Cupa de Iarnă”, Ediția a II-a, organizată la nivel de județ de Asociația Județeană de Fotbal (AJF)  Giurgiu, în perioada 12 ianuarie-9 februarie 2019, în   Sala Sporturilor din Giurgiu. La competiție participă  echipe din Liga 4 și 5 din județul nostru şi s-au înscris 14  echipe, din care 9 din Liga 4 și 5 din Liga 5. Acestea au fost împărţite în două grupe, iar câştigătoarele urmează să se dueleze în marea finală  programată pe 9 februarie,  la Sala Sporturilor. Componenţa zonelor se prezintă astfel: 3 din Liga 4 Nord, 6 din Liga 4 Sud și 5 din Liga 5 Sud.

„Ne-am gândit să organizăm și anul acesta „Cupa de iarnă”, o competiţie pentru echipele afiliate pentru a folosi eficient vacanţa de iarnă. Mă bucur că au răspuns prezent 14  echipe.  Sper ca această competiţie să devină una tradiţională”, ne-a declarat  prof. Florentin Barbu ( foto), preşedinte AJF şi unul dintre organizatori.

Din păcate acestă competiție de nivel județean trebuia să se desfășoare în două serii, Sud la Giurgiu și Nord la Bolintin Vale. Cu toate demersurile făcute de conducerea AJF Giurgiu nu s-a putut trece peste decizia primarului din Bolintin Vale, care nu şi- a dat OK-ul pentru desfășurare competiției în singura sală de sport din nordul județului, omologată pentru asemenea manifestări.

Tragerea la sorți a avut loc miercuri,9 ianuarie, la sediu AJF, în prezența reprezentanților echipelor înscrise în  competiției.

COMPONENȚA CELOR DOUĂ GRUPE

Grupa A  

AS Iepurești          Liga aIV-a  Seria Nrd

AFC Singureni     Liga a IV-a Seria Nord

Energia Remuș     Liga a IV-a Seria Sud

Spicul Izvoru        Liga a IV-a  Seria Sud

Voința Slobozia   Liga a IV-a  Seria Sud

PRO Gostinu        Liga a V-a   Seria Sud

Viitorul Putineiu  Liga a V-a   Seria Sud

Grupa B

Rapid Clejani         Liga a IV-a Seria Nord

AS Mihai Bravu    Liga a IV-a Seria Sud

Viitorul Vedea       Liga a IV-a Seria Sud

Dunărea Giurgiu    Liga a IV-a Seria Sud

Voința  Daia           Liga a V-a  Seria Sud

Olimpia Malu         Liga a V-a   Seria Sud

Agro  Vlad Țepeș   Liga a V-a   Seria Sud

PRUGRAMUL PRIMELOR DOUĂ ETAPE

SÂMBĂTĂ,12 IANUARIE 2019, ETAPA  A I-A

Ora 10,00   –   AFC SINGURENI – VIITORUL PUTINEIU  (GRUPA   A)

ORA 11,00  –   AS MIHAI BRAVU – AGRO VLAD ȚEPEȘ  (GRUPA   B)

ORA 12,00  –   ENERGIA REMUȘ – PRO GOSTINU         (GRUPA   A)

ORA 13,00  –   VIITORUL VEDEA – OLIMPIA MALU          (GRUPA   B)

ORA 14,00  –  SPICUL IZVORU – VOINȚA SLOBOZIA       (GRUPA   A)

ORA 15,00   –  DUNĂREA GIURGIU – VOINȚA DAIA          (GRUPA  B)

AS IEPUREȘTI    ȘI   RAPID CLEJANI   –   STA

DUMINICĂ 13 IANUARIE, ETAPA A II-A

ORA 10,00   –  OLIMPIA MALU   –   DUNĂREA GIURGIU    (GRUPA  B)

ORA 11,00   –   PRO GOSTINU   –   SPICUL IZVORU          (GRUPA  A)

ORA 12,00   –   AGRO VL.ȚEPEȘ  – VIITORUL VEDEA        (GRUPA  B)

ORA  13,00   –  VIITORUL PUTINEIU –  Energia REMUȘ      (GRUPA  A)

ORA  14,00   –   RAPID CLEJANI     AS MIHAI BRAVU          (GRUPA  B)

ORA  15,00   –   AS IEPUREȘTI   AFC SINGURENI                (GRUPA  A)

VOINȚA  SLOBOZIA    ȘI        VOINȚA  DAIA          STAU