Un proiect foarte vechi care priveşte reamenajarea curţii interioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a demarat zilele acestea, sub patronajul Consiliului Judeţean. Amplele lucrări se desfăşoară aproape în paralel cu masivele investiţii în dotarea şi amnajarea interioară a Spitalului şi fac parte din Programul de guvernare locală asumat de actuala conducere a CJ Giurgiu. Cum am mai reamintit, Sănătatea ocupă o poziţie prioritară în acest Program.

Despre acest subiect a avorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina.

„Avem o lucrare amplă la, în plină desfăşurare, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Este vorba de amenajarea curţii interioare, lucrare începută de Consiliul Judeţean în anul 2011 ţi lăsată de izbelişte până în anul 2016. A fost nevoie să fie reziliat contractul iniţial, lucrarea fost scoasă din nou la licitaţie şi, în acest moment, curtea este amenajată la standarde europene. Cu locuri de oarcare, cu alei asfaltate şi marcate. Vom moderniza şi iluminatul public, vor fi amenajate noi spaţii verzi şi va fi refăcut şi părculeţul existent.

Este o promisiune pe care am făcut-o giurgiuvenilor şi, iată, a devenit realitate” a declarat Marian Mina.