Fotbalul din eșalonul al doilea din județul Giurgiu se află într-o bine meritată vacanță. Putem aprecia o comportare bună a echipelor participante la campionatul județean. Aşadar, dacă lucrurile sunt bune acum, meritul  este al noului președinte al AJF Giurgiu, Florentun Barbu, care a ştiut să gestioneze problemele din fotbalul județului Giurgiu. Ca de obicei, Liga a V-a este cel mai spectaculos campionat organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu. Asta şi pentru că nicio echipă nu retrogradează şi în fiecare etapă se înscriu multe goluri, spre mulţumirea spectatorilor care asistă la meciuri. Fotbalul de la sate, aşa cum mai este numit cel practicat la nivel de Liga a V-a, este unul plin de surprize, deoarece aici se joacă din plăcere, pe un grătar la iarbă verde sau pe o halbă cu bere cu colegii, după meci.  În Seria Nord ACS Mihai Vodă (foto) este lideră şi are un avans de patru puncte faţă de următoarea clasată, Stejarul Bulbucata . În Seria Sud, prima poziţie a ierarhiei este ocupată de Voința Daia la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund, Fortuna Herești, care are un golaveraj mai slab. Dar lupta pentru promovarea în Liga a IV-a este una palpitantă, alte două formaţii, Real Drăgăneasca şi Agro Gold Vlad Țepeș fiind la doar patru,  respectiv șapte puncte distanţă. Fără nicio îndoială, evoluţia echipelor ACS Mihai Vodă şi Voința Daia nu a rămas neobservată. Ambele, cu mai mulți jucători autohtoni, au produs multe surprize în prima parte a campionatului.

În urma solicitărilor venite din partea majorității echipelor de Liga 5, Seria Sud, la nivelul conducerii AJF Giurgiu s-a luat hotărârea ca ultimele 2 etape din tur să fie reprogramate în anul 2019. Decizia a fost luată în principal datorită lipsei vestiarelor pentru echipe şi arbitri.

CLASAMENT SERIA SUD

1 AS VOINTA DAIA                         13 11 0 2 59-14 33p

2 AS FORTUNA HERASTI              13 11 0 2 37-20 33p

3 AS AGRO GOLD VLAD TEPES   13 8 2 3 37-29 26p

4 AS SABARELUL CIOCOVENI     13 7 2 4 34-15 23p

5 AS SCARISOARA                           13 7 2 4 33-22 23p

6 AS PRUNDU                                    13 7 2 4 35-34 23p

7 AS VIITORUL PUIENI                    13 6 2 5 48-30 20p

8 AS PRO GOSTINU 2018                 13 6 1 6 32-44 19p

9 AS OLIMPIA MALU                        13 6 0 7 39-29 18p

10  PROGRESUL VAL.DRAGULUI 13 5 1 7 27-47 16p

11 AS VIITORUL PUTINEIU            13 4 2 7 25-28 14p

12 AS SOIMII GHIZDARU                13 4 2 7 28-36 14p

13 AS VICTORIA STANESTI           13 3 4 6 21-35 13p

14 AS AGRI ANGEL GRADISTEA  13 3 3 7 30-45 12p

15 AS UNIREA FRATESTI               13 2 1 10 16-38 7p

16 AS GREACA                                  13 1 2 10 23-58 3p

*Echipa AS Greaca a fost penalizată cu 2 puncte pentru folosirea de jucători în stare de substituire 13.11.2018

CLASAMENT FINAL TUR SERIA NORD

1 ACS MIHAI VODA                           11 8 3 0 27-13 27p

2 AS STEJARUL BULBUCATA         11 7 2 2 40-18 23p

3 AS REAL DRAGANEASCA             11 7 2 2 35-15 23p

4 CS UNIREA VINATORII MICI        11 6 3 2 40-21 21p

5 AS VOINTA TOPORU                       11 5 3 3 26-20 18p

6 CS PROGRESUL PALANCA            11 5 2 4 29-18 17p

7 AS OLIMPIA MIRSA                         11 4 1 6 20-22 13p

8 AS SPORTUL PADURENI                11 4 1 6 18-38 13p

9 CS ZMEII OGREZENI II                    11 4 0 7 30-28 12p

10 AS TINERETUL VADU LAT          11 3 2 6 17-26 11p

11 FC NAIPU                                          11 1 3 7 11-31 6p

12 AS GLORIA SCHITU                        11 1 0 10 9-52 3p