În urmă cu 18 ani, pe 9 mai, în cadrul programelor de colaborare transfrontalieră, conducerile Consiliului Judeţean Giurgiu şi Districtului Ruse din Bulgaria înfiinţau Asociaţia „Euroregiunea Danubius”. Data aleasă pentru semnarea documentelor, 9 mai, nu a fost deloc întâmplătoare, 9 mai fiind, după cum se ştie Ziua Europei. La vremea aceea autorităţile semnatare că prin colborare transfrontalieră cele două ţări îţi sporesc şansele de a deveni membre ale Uniunii Europene şi NATO.

Acesta a fost începutul unei colaborări de succes între Consiliul Judeţean Giurgiu şi Districtul Ruse.

Cel mai bun exemplu este înfiinţarea după câţiva ani a Grupului comun de Lucru al reprezentaţilor Agricultorilor din judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse (GLAC), care de curând a împlinit zece ani de activitate neîntrerupă.

Tot în această perioadă conducerile celor două entităţi administrative au mai colaborat în domeniul siguranţei transporturilor, a Protecţiei Civile, a dezvoltării infrastructurii rutiere şi administrative.

De asemenea, colaborarea dintre Consiliul Judeţean Giurgiu şi Districtul Ruse pe diverse proiecte comune a dus la atragerea unor finanţări consistente din partea Uniunii Europene.

Din păcate, anul acesta, din cauza măsurilor restrictive impuse pe ambele maluri ale Dunării din cauza pandemiei generată de noul coronavirus nu a permis o întrunire comună  a reprezentanţilor judeţului Giurgiu şi ai Districtului Ruse, pentru a marca evenimentul.