Ctin-Stoenescu-alb-negruÎn orice societate, au căzut de acord filosofii, avem un spaţiu privat, un spaţiu public şi un spaţiu decizional. În spaţiul public stăm acasă şi facem ce vrem, cu soţia sau iubita, cu copiii, părinţii, bunicii sau nepoţii, cu prietenii aflaţi în vizită, bem un vin sau apă chioară, eventual fumăm şi o ţigară, desigur, conform prevederilor legale, mâncăm şi spălăm vase, ne relaxăm în chiloţi în faţa televizorului şi înjurăm cu voce tare când ne ia cu supărare. În spaţiul public lucrurile se complică. Aici trebuie să respectăm nişte reguli şi convenţii sociale, trebuie să ne gândim şi la alţii, la consecinţele acţiunilor noastre asupra celorlalţi, la interesele noastre comune şi la bunurile publice pe care le folosim împreună cu ceilalţi. În fine, în spaţiul decizional ajung numai unii dintre noi, aleşi sau numiţi, după cum sunt regulile sistemului democratic. În spaţiul decizional îi regăsim pe deputaţi şi senatori, pe miniştri şi echipa lor, pe toţi aceia care conduc societatea la diverse niveluri ale ei, până la primării şi consilierii locali şi judeţeni pe care îi vom lovi sau nu cu ştampila în curând.

Marea problemă cu politicienii noştri este că încurcă aceste spaţii, comit adică un fel de confuzii locative care produc pierderi întregii societăţi. Avem situaţii în care unii se comportă în spaţiul public ca şi cum s-ar afla în sfera privată, altele în care se propagă neliniştile domestice din patul conjugal până în spaţiul decizional. Aflăm că locuitori din spaţiul decizional, cum ar fi unii miniştri, au scris cu mânuţa lor hotărâri de guvern în care favorizau interese private. Mai aflăm şi că spaţiul public este contaminat la scară mare de interese de natură personală care influenţează diversele dezbateri, inclusiv canalele mass media.

Desigur, aceste vicii private pot aduce unele beneficii publice într-o societate concurenţială şi în care instituţiile funcţionează. Problema noastră majoră a anilor de democraţie mai mult sau mai puţin originală este aceea că viciile private au generat doar acţiuni preferenţiale şi nici un fel de competiţie. Nu suntem acel stup de albine în care şi trântorul are un rol, ci o agregare fluidă de interese care nu servesc deloc binelui public. Aşa cum se zice, dacă în România se fura mai puţin, atunci am fi fost departe. Şi în ultima afacere cu substanţele farmaceutice constatăm aceeaşi lăcomie, dorinţa de a fura cât se poate de mult, în totală desconsiderare a celorlalţi şi fără a lua în vreun fel în seamă efectele.

Mă gândesc că în ultimii ani am avut câteva semne de speranţă. Am în vedere acele proteste de stradă îndreptate împotriva unor decizii sau a unor persoane din spaţiul decizional care au greşit. Teza mea este simplă: mişcările din spaţiul public ar putea produce transformări în spaţiul decizional astfel încât să regăsim şi câte ceva din interesele noastre comune. Alegerile locale sunt un asemenea exerciţiu. Ne trebuie reprezentanţi care să nu mai facă nişte confuzii locative şi care să nu mai intre în instituţii, primărie sau consiliu judeţean, ca şi cum ar intra în bucătărie pentru a deschide frigiderul.

Constantin Stoenescu