Vicepreşedintele Consiliului Judetean Giurgiu, Lucian Corozel, a participat lasfârşitul săptămâne trecute la consacrarea solemna a Bisericii Sfântul Pantelimon, în municipiul Byala, din Bulgaria, alături de premierul Bulgariei, Boiko Borisov, primarul din Byala, Dimitar Slavov şi primarul comunei giurgiuvene Gradinari, Tudor Florea, cu toţii având o contribuţie esenţială pentru înălţarea edificiului de cult.

„Este o onoare şi o mare bucurie, pentru mine, să particip astăzi la Byala, la consacrarea solemna a Bisericii Sfântul Pantelimon, prima biserică ortodoxă construită aici dupa mai bine de o sută de ani. Astăzi se implineşte unul din visurile importante ale locuitorilor acestei municipalităţi şi bucuria este cu atât mai mare cu cât am urmărit înca de la început parcursul lucrărilor de construire a acestui lăcaş de cult”, a declarat vicepreţedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Lucian Corozel.

De asemenea, vicepreşedintele Lucian Corozel a subliniat că a fost marcat încă un pas important în colaborarea fructuoasă dintre judeţul Giurgiu şi districtul Ruse.