Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Giurgiu a fost una destul de încărcată, atât numeric câz şi în ceea ce priveşte proiectele de hotărâri aflate pe ordinea de zi. Cele mai multe din domeniul social şi al infrastructurii rutiere.

Tot cu ocazia acestei şedinţe, ce s-a desfăşurat vineri, a fost validat şi mandatul unui nou consilier judeţean. Silvian Dumitrache (PSD) a fost validat pe locul rămas vacant duopă ce fostul consilier Gogu Moţan a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Giurgiu.

Silvian Dumitrache, este economist de profesie, a lucrat o perioadă şi în cadrul Universităţii Hyperion, dar este şi implicat în domeniul societăţii civile, ocupând funcţia de primvicepreşedinte al Asociaţiei „Implică-te pentru viitor!”.